Volvo Cars a anunțat că a achiziționat pachetul de acțiuni al companiei Polestar, incluzând și dreptul de utilizare al brandului suedez. După cum era de așteptat, toate versiunile de performanță dezvoltate de acum înainte de producătorul scandinav vor primi numele de Polestar.
Parteneriatul dintre Volvo și Polestar datează de aproape două decenii. Colaborarea a început în 1996 când Volvo a demarat implicarea în motorsport. În ultima perioadă, cele două companii au lucrat împreună pentru a combina experiența și a dezvolta produse de top.
Fiecare clipă trăită la bordul unui model Volvo Polestar este o experiență specială. Am decis să aducem această experiență mai aproape de posesorii modelelor Volvo prin implicarea totală a Volvo Cars în dezvoltarea modelelor de înaltă performanță, ce vor purta numele Polestar’, declară Håkan Samuelsson, Președinte și Director Executiv al Volvo Cars.
Conform oficialilor suedezi, sunt estimate 750 de versiuni Polestar ale lui V60 și S60 pentru anul 2015. Pe termen mediu, Volvo prevede o creștere între 1.000 și 1.500 de vehicule livrate anual.