Porsche România încheie primele trei trimestre ale anului cu o creștere a vânzărilor de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru toate mărcile Grupului Volkswagen.
Mărcile de volum Volkswagen și Skoda au înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor, cu până la 19% și, respectiv, circa 11% mai mare în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În perioada ianuarie – septembrie 2017, cele mai bine vândute modele de autoturisme pentru pasageri au fost Skoda Octavia (3.499 unități vândute), Volkswagen Golf (2.444 unități) Skoda Rapid (2.293 unități), Volkswagen Polo (1.885 unități) și Tiguan (1.742 unități).
Skoda Octavia continuă să conducă vânzările din acest segment, urmată la mică distanță de VW Golf și Skoda Rapid. VW Passat rămâne prima alegere în categoria sa și este urmat de Skoda Superb, ambele branduri înregistrând o creștere mai rapidă decât cea a segmentului, în perioada raportată.
În primele trei trimestre Seat și-a menținut performanța ridicată de anul trecut, în special datorită succesului noilor modele Ateca și Ibiza, precum și datorită opțiunilor de finanțare foarte atractive.
Divizia Volkswagen Autovehicule Comerciale a avut o creștere de 5% în primele trei trimestre ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită popularității VW Crafter printre clienții de flote.
La rândul său, performanța serviciilor de post-vânzare a fost ridicată, crescând cu 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe măsură ce din ce în ce mai mulți clienți aleg serviciile autorizate și profită de ofertele atractive pentru mașinile noi și pentru cele vechi. Rețeaua Porsche România acoperă întregul teritoriul al țării și include 82 de reprezentanțe în 29 de județe.
„Ne apropiem de realizarea obiectivului stabilit de a livra 25% dintre mașinile noi din România în 2017. Suntem încântați să ne aflăm în topul preferințelor clienților, întrucât brandurile noastre sunt renumite pentru calitatea înaltă și pentru fiabilitatea lor, iar cele mai recente modele au fost foarte bine primite de clienții noștri’ spune directorul general Porsche România, Brent Valmar.