BMW (inclusiv BMW i şi BMW M) a livrat în România 1269 unităţi în primele şase luni ale acestui an, o creştere de 10,16% (2017, primele 6 luni: 1152 unităţi).
Cel mai de succes model al mărcii rămâne, şi de această dată, BMW X5, chiar dacă se află în momentul unei schimbări de generaţii (2018, primele 6 luni: 155 unităţi/ 2017: 179/ -13,5%). De altfel, aproape jumătate din vânzările mărcii aparţin gamei X (2018: 48%, 2017: 55,7%), o scădere uşoară cauzată de schimbarea de generaţie a mai multor modele din portofoliul X. În acelaşi timp patru din cinci modele BMW vin echipate cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive care, în ultima perioadă, a venit cu optimizări importante în ceea ce priveşte eficienţa (2018: 84,8%, 2017: 87,3%).
Topul celor mai vândute modele este completat de BMW X1, cu 153 unităţi (2017: 132, +15,9%). Proaspăt lansat, BMW X3 se bucură de o primire foarte bună şi este în plină ascensiune, cu 152 modele din generaţia a treia şi 10 modele din generaţia a doua livrate 2018 (179 unităţi în 2017). Un alt model cu creştere importantă este BMW Seria 5 Sedan, care a ajuns la 130 de clienţi în prima jumătate a acestui an (2017: 74 unităţi, + 75,6%), în timp ce BMW Seria 1 aproape şi-a dublat vânzările, urcând până la 108 unităţi în primele şase luni ale acestui an (2017: 56, +92,9%).
De remarcat şi creşterile pentru gama sport BMW M la 27 de unităţi în 2018 (2017: 17, +58,8%) şi modelele plug-in hybrid BMW iPerformance la 21 de unităţi (2017: 12, +75%). În contextul în care programul Rabla Plus a demarat mai repede în acest an, BMW i a crescut de mai bine de patru ori (+313,3%), cu un total de 61 modele BMW i3 şi un BMW i8 faţă de 12 modele BMW i3 şi 3 BMW i8 în prima jumătate a lui 2017. De altfel, BMW i3 este primul automobil electric care se apropie de 250 de automobile înmatriculate pe şoselele din România