Ca să expunem cum trebuie situația, înainte de a vorbi despre Rolls-Royce Ghost Series II trebuie să amintim două lucruri relevante pentru marca britanică în momentul de față. Primul: Rolls-Royce Ghost rămâne un sedan asimilabil cu elita clasei de lux, în timp ce mai-marele Phantom nu este nicicum un automobil tipic de persoane, ci un concept aparte și incomparabil de vehicul destinat călătoriilor în condiții ultraluxoase. Al doilea: până de curând – adică până la apariția așa-numitelor versiuni Black Badge – șoferul de RR avea, mai degrabă, statutul unui opțional pe care proprietarul mașinii îl instalează (sau nu) la bord.
Ei bine, situația tocmai s-a schimbat: Rolls-Royce Ghost Series a devenit acum sedanul de lux cel mai avansat tehnologic (având motorizare V12) dedicat șoferului – prin definiție. Implicit, experiența conducerii unui Rolls-Royce a fost transformată statutar și oficial din activitate destinată unui angajat în tentație de interes maxim pentru oricine ajunge să aibă acces la mașină. Era și timpul!
Ce mai notăm, ca o primă concluzie despre noile Rolls-Royce Ghost: evoluția caracterului acestor sedanuri a fost astfel redirecționată cu prilejul lansării Series II, încât să nu ajungă cumva să „facă umbră' pe undeva, pe teritoriul entry-level al produselor RR Cullinan și Phantom. Nicely done!
Noul design îl aduce pe Rolls-Royce Ghost Series II mai aproape de ideea unei tratări monolitice ca oricând. Partea frontală a fost transformată într-un spațiu de expunere contemporan pentru grila iluminată Rolls-Royce Pantheon – un element al iconografiei de design Rolls-Royce care continuă să fie admirat de clienții din întreaga lume. Expresivitatea modernă a seriei Ghost II este cristalizată prin forma actualizată a farurilor și a luminilor de zi, care se îtind de la extremitățile grilei până la marginile aripilor din față, tocmai bine pentru a sublinia lățimea generoasă de 2148 mm a automobilului.
La partea din spate, Rolls-Royce Ghost Series II beneficiază de o nouă configurație a stopurilor, forma acestora modificând vizual proporțiile suprafețelor laterale și ale zonei din spate. Acest tratament a fost inspirat de stilul lui RR Spectre, stopurile prezentând câte două panouri luminoase verticale, flancate de un element cromat curbat, inscripționat discret cu monograma „RR'.
Clienții pot alege dintre două modele noi de roți de 22 de inci, cu 9 spițe, unul complet și unul parțial lustruit. Ambele stiluri vin ca o completare elegantă și modernă a designului contemporan, dar atemporal pe care mizează Rolls-Royce Ghost Series II.
Sub capota din față a lui Rolls-Royce Ghost Series II se află deja cunoscutul motor V12 bi-turbo cu benzină de 6,75 litri, cuplat la o cutie de viteze automată cu opt trepte. Arsenalul tehnic al mașinii mai integrează un sistem de direcție pe toate roțile și o transmisie integrală. Cuplul maxim este disponibil de la doar 1.600 rpm – la numai 600 rpm peste turația de pornire la ralanti, creând efectul unei trepte de viteză fără sfârșit, ca o componentă de percepție unică asociată experienței Rolls-Royce.
Sistemele de suspensie și gestiune a platformei tehnice au fost îmbunătățite cu sistemul Flagbearer al mărcii, care folosește camere pentru a citi drumul din față și a pregăti suspensia pentru orice modificare a suprafeței. Aceasta este completată cu transmisia asistată prin satelit a mărcii, care utilizează datele GPS pentru a selecta treapta optimă pentru abordarea și ieșirea din viraje. Aceste tehnologii funcționează total integrat și armonizat, permițând lui Rolls-Royce Ghost Series II să anticipeze și să reacționeze la cele mai solicitante partiuclarități drumului fără efort, îmbinând rafinamentul rulării cu un dinamism și o agilitate remarcabile.