De la SUV eco, la hot-hatch: Honda România prezintă noile modele Civic e:HEV și Civic Type R la Salonul Auto București

Honda România va participa la Salonul Auto București 2022 (6-16 octombrie) cu un stand de peste 280 mp. La salon va fi prezentat în premieră noul Type R, cât și gama Honda Full Hybrid: noul Civic e:HEV, CR-V e:HEV, HR-V e:HEV și Jazz Crosstar.

Aflat la a șasea generație, Honda Civic Type R aniversează 25 de ani de existență și contribuie la o lungă tradiție de mașini performante inspirate de spiritul de curse Honda. Dezvoltat sub conceptul Ultimate Sports 2.0', noul Type R a stabilit un nou record pentru cel mai bun tur pentru o mașină cu punte motoare față pe circuitul de la Suzuka.

Lansarea europeană a noului Type R este programată pentru începutul anului viitor, iar modelul va fi disponibil în România începând din vara anului 2023.

Rezultatul a peste 50 de ani de evoluție, noul Civic e:HEV va fi expus la SAB în două echipări: Sport și Advance. Istoria modelului va fi ilustrată pe pereții standului, într-o galerie intitulată Civic Design Sketch Gallery' dedicată celor 11 generații.

Sistemul de propulsie e:HEV oferă o experiență de condus unică folosind 3 moduri de condus: Electric Drive, Hybrid Drive și Engine Drive. Rezultatul este un răspuns al accelerației imediat, eficient și silențios, cu un consum mai mic de combustibil și mai puține emisii față de o mașină convențională.

Pentru orice mașină e:HEV Hybrid contractată, începând din iulie 2022, Honda oferă o Garanție Standard pentru Sistemul Hibrid de 5 ani și 100.000 km. Garanția Extinsă Sistem Hibrid extinde perioada acoperită cu încă 5 ani, fără limită de kilometri (total 10 ani), conform condițiilor de garanție.

Adaugă un comentariu

Articole similare