De vânzare pe eBay: Mini Cooper pe șasiu de Range Rover

Un britanic a combinat două dintre cele mai reprezentative mașini britanice din istorie, trecând peste faptul că acestea se află la poli diferiți din punct de vedere al dimensiunilor. Astfel, pe un șasiul unui vechi Land Rover a fost montată caroserie unui Mini clasic.

minirangerover004

Vârsta exactă ale celor două mașini nu este cunoscută, însă motorizarea V8 a fost oferită sub capota lui Range Rover Classic între 1970 și 1990, iar caroseria provine de la un Mini Mayfair, care s-a aflat în producție între 1982 și 1996.

minirangerover001

Iar acest proiect se află la vânzare pe cunoscutul site de licitații eBay, având un preț de pornire de 7.900 de lire sterline, adică în jur de 10.980 de euro. Vânzătorul nu oferă prea multe detalii despre modul în care a fost făcută conversia, precizând doar că hibridul are un rulaj de numai 500 de mile și a fost înmatriculat în iunie 2014. Inspecția tehnică periodică (MoT) mai este valabilă încă 9 luni din acest moment, după care noul posesor va fi nevoit să treacă din nou prin riguroasele teste ale inspectorilor auto.

minirangerover002

Ce părere aveți, merită aproape 11.000 de euro această ciudățenie?

Adaugă un comentariu