Detroit 2013: Corvette C7 Stingray

A saptea generatie Corvette reinvie un nume celebru, vine si cu tehnica noua, dar pastreaza motorul cu doar 2 supape pe cilindru.

Dintotdeauna Corvette a avut in vizor Porsche 911, iar noul model confirma acest lucru, fiind aproape la fel de usor. Cu cadru din aluminiu, capota motor si acoperis amovibil din fibra de carbon, nu cantareste mai mult de 1,4 tone.

Motorul V8 are aceeasi cilindree de 6,2 litri, dar datorita adoptarii injectiei directe puterea a crescut de la 436 la 456 CP. Distributia este in continuare cu doua supape pe cilindru actionate de un singur ax cu came, Chevrolet declarand ca aceasta solutie reduce masa. De asemenea, ca si Audi, Chevrolet are un sistem de dezactivare a cilindrilor la sarcini mici.

Motorul V8 este cuplat cu o transmisie manuala cu 7 trepte, iar soferul poate alege dintre mai multe moduri de condus cu ajutorul selectroului Drive Mode, care dispune de cinci programe. Suspensia adaptiva utilizeaza sistemul Magnetic Ride utilizat si de Audi la R8.

Alaturi de modelul de baza, Chevrolet va comercializa in continuare modelul de performanta ZR1 cu diferential blocabil electronic si pachet aerodinamic.

Interiorul este mult mai bun calitativ decat la vechiul model, pielea cusuta manual imbinandu-se elegant cu ornamentele din aluminiu si insertiile din fibra de carbon. Soferul are la dispozitie doua displayuri de 8 inci.

 

 

 

Adaugă un comentariu