Vloggerul Mariciu, care locuiește în zona bulevardului Magheru și e deranjat de zgomotul motoarelor turate, a făcut un experiment cu un pistol radar pentru a vedea cu ce viteze circulă șoferii noaptea, când traficul e mai liber. Astfel, a surprins un șofer mergând cu 118 km/h în plin centrul Capitalei.
Citește și:
Metodă uluitoare de furt! Hoții folosesc o sticlă goală de plastic
Tot experimentul a fost filmat și postat pe internet. Alți conducători s-au încadrat în jurul vitezei de 100 km/h, dar în general cei mai mulți șoferi au circulat cu viteze cuprinse între 50-70 km/h. A făcut același experiment și pe Calea Victoriei, dar nu au fost mari surprize, concluzia sa fiind că nivelul zgomotului este mai ridicat decât vitezele cu care se circulă pe marile bulevarde din Capitală. De fapt, încă de la începutul experimentului, Mariciu a precizat că percepția poate fi diferită de realitate, tocmai de aceea a vrut să se convingă singur.
Unii fani s-au întrebat de unde are pistolul radar, iar alții au sugerat că testul ar fi „sponsorizat’ de Poliția Rutieră. El a precizat că l-a achiziționat de pe Amazon, cu 160 de euro, fiind singurul model de vânzare pe internet, acesta nefiind disponibil pe site-urile de comerț online din România.
Iată clipul: