Firmele din Ungaria primesc o lovitură financiară de proporții

Masura de plafonare a prețurilor combustibililor din Ungaria a început să dea rateuri încă de la împlementarea din luna noiembrie a anului trecut. În țara vecină, combustibilii au prețul plafonat la 480 de forinți, însă acesta nu mai poate fi cumpărat la preț redus de către străini încă din luna mai, în timp ce pe lista „refuzaților” la pompă se află acum și firmele cu sediul în Ungaria.

Din fericire, măsura nu se aplică firmelor de taximetrie, precum și celor din agricultură, însă restul companiilor vor avea de plătit circa 300 de forinți în plus pentru fiecare litru de combustibil cumpărat. Deocamdată, doar persoanele fizice cu domiciliul în Ungaria pot achiziționa în continuare benzină și motorină ieftină (la circa 6,3 lei/litru).

Măsura de reîntoarcere la prețurile standard pentru firme aparține noului guvern Orban, în urma problemelor privind aprovizionarea cu combustibil, companiile petroliere preferând să negocieze cu alte state pentru un preț corect.

Adaugă un comentariu