Ca și în cazul primei generații Ford Ranger, în proiectarea și testarea celei care va fi lansată în curând a fost implicată „școala australiană” a ovalului albastru. La nivel internațional, Ford Ranger este considerat a fi „mid-size” în gama completă a „papucilor” Ford, dar rămâne cel mai mare pickup al casei disponibil oficial în Europa. Mai nou, partea sa frontală poartă o puternică inspirație americană.
La vârful ofertei se va afla o versiune Ford Ranger Raptor care va beneficia, desigur, de tot ceea ce australienii au adus nou sau ca perfecționări la proiectul lor. La baza lui Ford Ranger 2022 se află în continuare șasiul T6, dar cu elemente noi, reproiectate în scopul unei rigidități și mai bune. În acest sens s-a lucrat la lonjeroane și la zona de prindere a suspensiei punții din față. Acest șasiu va avea un ampatament cu 50 mm mai lung și un ecartament cu 50 mm mai lat decât ale Ranger-ului deja cunoscut.
Au fost adăugate și multe dotări high-tech, printre care cockpit-ul 100% digital. Acesta include un mare touchscreen multimedia de 12 inchi montat în poziție „portret' pe consola centrală. Sistemul multimedia este de tip SYNC4A. Din punct de vedere al conectivității, acesta este compatibil wireless cu Apple Carplay și Android Auto, iar combina audio B&O cu zece difuzoare este pregătită să redea coloana sonoră a următoarei aventuri.
Apropo de aventuri, se poate alege între șapte moduri de rulare (Normal, Sport, Slippery, Rock Crawl, Mud/Ruts, Sand, Baja), iar noul sistem de tracțiune este de tip 4×4 permanent cu posibilitatea decuplării punții din față pentru o rulare economică pe terenuri ușoare. Modul de rulare numit Baja vizează, desigur, o rulare sportive, gen rally-raid, în offroad. Despre suspensia adaptivă cu amortizoare Ford Performance dezvoltată în colaborare cu Fox (tehnologie Live Valve, gestiune electronică) s-a comunicat că reușește să presteze convingător în condiții extrem de diferite, de la conducere dinamică pe asfalt, la escaladări de bolovani.
Next-Gen Ranger Raptor mai dispune și de funcția de Trail Control, un fel de cruise-control pentru off-road. Șoferul selectează o viteză sub 32 km/h, iar vehiculul își va gestiona accelerația și frânarea, în timp ce șoferul se poate concentra pe direcție în terenul dificil.
Ford Ranger Raptor va avea sub capotă o nouă motorizare cu benzină V6 twin-turbo EcoBoost de 3,0 litri capabilă să furnizeze 288 CP și să atingă un cuplu maxim de 491 Nm. Oficial, cei de la Ford susțin că raptor va dispune de performanțe de nivel „hot hatch'. Ford Performance s-a asigurat că motorul oferă un răspuns imediat la accelerații, iar un sistem anti-lag creat pentru curse, similar cu cel vazut pentru prima dată la Ford GT și apoi la Focus ST, permite un răspuns la apăsarea accelerației realmente spontan.
Ceva ce nu a mai văzut încă nimeni la un pickup: circuitul de eșapament al lui Ford Ranger Raptor are patru moduri de reglare a sunetului: Quiet – prioritizează silențiozitatea față de performanță și sunet pentru a păstra armonia cu vecinii dimineața devreme; Normal – destinat utilizării de zi cu zi, acest profil oferă o notă de evacuare cu prezență, fără a fi prea zgomotos pentru uzul stradal. Acest profil este aplicat în mod implicit modurilor de conducere Normal, Slippery, Mud/Ruts și Rock Crawl; Sport – oferă o notă mai zgomotoasă și mai dinamică; Baja – cel mai agresiv profil de evacuare atât în volum cât și în notă, în modul Baja, eșapamentul se comportă aproape ca o evacuare directă. Destinat numai pentru utilizare în teren accidentat.
În plină eră de declin pentru diesel, noul Ford Ranger va aduce în arenă și un nou turbodiesel V6 Power Stroke de 3,0 litri (montat și în America de Nord pe pickup-urile F-150). Oferta va include, de asemenea, propulsoare diesel de 2,0 litri turbo și biturbo. Ford Ranger 2022 va fi construit în fabricile Ford din Thailanda și Africa de Sud. Nu este exclusă o extindere a industrializării sale, dacă așteptările legate de vânzări vor fi confirmate. Debutul comercial al lui Ford Ranger este așteptat în a doua parte a anului.