Noul Honda CR-V este disponibil în România

Honda a deschis listele de comenzi pentru noua generație a SUV-ului său compact. CR-V este disponibil la momentul lansării cu o singură motorizare, un 1.5 VTEC Turbo.

Motorizarea este oferită în două variante de putere și poate fi comadnată atât cu transmisie manuală, cât și cu transmisie automată de tip CVT. Fiecare dintre ele poate fi comandată cu un sistem de tracțiune integrală.

Trebuie să notăm și faptul că modelele cu transmisie automată se bucură de mai multă putere și mai mult cuplu. Singurul dezavantaj al acestora este că scade cu 100 de rotații pe minut plaja pe care este disponibil cuplul maxim.

Din fericire, Honda a reușit să facă un motor de 1.5 litri care să ofere cuplul maxim între 1.900 și 5.000 rpm pentru varianta cu transmisie manuală a lui CR-V, respectiv 2.000 și 5.000 rpm pentru varianta cu transmisie automată de tip CVT.

Modelul cu transmisie manuală are un motor care dezvoltă 173 CP la 5.600 rotații pe minut, precum și un cuplu de 220 Nm. Varianta cu transmisie autoamtă a acestuia oferă 20 CP și 23 Nm în plus. Ambele ating puterea maximă la aceeași turație, iar capacitatea rezervorului, de 57 de litri, nu este afectată de prezența sistemului de tracțiune integrală, iar nici volumul portbagajului nu este afectat.

Spre deosebire de generația precedentă, gama CR-V este oferită acum doar cu trei niveluri de echipare, Elegance, Lifestyle și Executive. Cel din urmă vine în plus față de Lifestyle cu volan încălzit, head-up display, hayon operat electric, scaun șofer cu reglare electrică, banchetă spate încălzită, trapă panoramică din sticlă cu deschidere și jante din aliaj de 19 inch cu anvelope 235/55/R19.

Cel mai rapid CR-V este cel cu transmisie manuală și tracțiune față. Acesta poate accelera de la 0 la 100 km/h în 9.2-9.3 secunde potrivit datelor oficiale și să atingă o viteză maximă de 211 km/h. Fratele său cu tracțiune integrală este ceva mai lent la ambele capitole.

Varianta cu transmisie automată are nevoie de până la 10 secunde pentru sprintul până la 100 km/h și poate atinge un maxim de 200 km/h. Consumul mixt potrivit noii norme WLTP este 7.4 litri la sută pentru modelul de bază și urcă până la 8.9 litri la sută pentru cea mai însetată versiune.

Honda a oferit și cifrele NEDC ale acestui model, deși acel standard nu se mai aplică, pentru a ne oferi o șansă să facem comparație cu rivalii care au fost evaluați în acest standard. Dacă ar fi fost aplicat în continuare NEDC, Honda CR-V ar fi vut un consum de carburant în regim mixt situat între 6.3 și 7.1 litri la sută.

Garda la sol este de 198 de milimetri pentru modelul cu tracțiune față și de 208 milimetri pentru modelele cu tracțiune integrală. CR-V este oferit și într-o variantă cu șapte locuri, disponibilă doar în compania unui sistem de tracțiune integrală și a unei cutii de viteze automate cu variație continuă. Această versiune a lui CR-V este oferită doar în echiparea mijlocie în gamă, Lifestyle, iar prețul său este de 36.000 de euro cu TVA inclus.

Între timp, cel mai ieftin CR-V este la un preț de pornire de 27.000 de euro pentru varianta cu transmisie manuală și tracțiune față. Pentru tracțiune integrală și același nivel de echipare, Elegance, trebuie să achitați 3.000 de euro în plus. Dacă doriți și o transmisie automată, prețul urcă la 32.490 de euro cu TVA inclus. Cel mai scump CR-V este unul echipat cu transmisie automată, tracțiune integrală și nivelul de echipare Executive, care ajunge la 38.250 de euro cu TVA inclus.

Poți să citești testul Auto Bild cu noul Honda CR-V în numărul 16 al revistei noastre!

 

Best Driver 2018: Auto Bild și Hyundai caută cel mai bun pilot

Citește și:

Aproape toate bancurile cu Chuck Norris într-o singură reclamă

Programul Rabla Plus 2019: Tot ce trebuie să știi

VIDEO: Cel mai rapid Volkswagen Golf din lume

Război total mașinilor cu volan pe dreapta. Cât te costă să muți volanul pe stânga?

Prieten al familiei Schumacher: Nu-l vom mai vedea vreodată pe Michael

Stresat la volan? Iată care sunt semnele și cum te calmezi cel mai rapid

Ford Ranger Raptor a fost prezentat oficial în Europa

Adaugă un comentariu