Hyundai a anuntat ca Ioniq 6 va oferi o autonomie de 614 km conform WLTP. Cu un consum de 13,9 kWh/ 100 km (WLTP), noul model va fi unul dintre cele mai eficiente vehicule electrice de pe piata.
„Inca din etapa de dezvoltare, obiectivul nostru a fost ca Ioniq 6 sa ocupe pozitia de lider in ceea ce priveste autonomia', a declarat Jae Ho Huh, Head of Sub-Mid Project Management Center – Hyundai Motor Company. „Pentru ca Hyundai sa devina lider global in segmentul vehiculelor electrice, ne angajam sa oferim cele mai bune performante si experiente pentru detinatori.'
Autonomia impresionanta se datoreaza in mare parte arhitecturii E-GMP si coeficientului aerodinamic redus. E-GMP permite o incarcare ultra-rapida la 800 V, oferind o autonomie de pana la 351 km in doar 15 min sau o capacitate de incarcare a bateriei de la 10 pana la 80% in aprox. 18 min.
De asemenea, Ioniq 6 vine cu cel mai lung ampatament din segment (2.950 mm), pentru a raspunde cat mai bine nevoilor pasagerilor. Cu tehnologia inovatoare Vehicle-to-Load (V2L), modelul permite incarcarea dispozitivelor electrice, cum ar fi echipamentele pentru camping sau pentru desfasurarea activitatilor in aer liber.
Coeficientul de 0,21 este cel mai mic din gama Hyundai si unul dintre cele mai reduse din industrie. Aspectul modelului si diferitele elemente de design – cum ar fi clapetele active, pasajele rotilor, spoilerul spate integrat, trenul de rulare, deflectoarele – au contribuit semnificativ la imbunatatirea performantei aerodinamice.
„Au fost depuse toate eforturile pentru a proiecta cel mai eficient autovehicul din segmentul EV', a declarat Byung Hoon Min, Head of Total Vehicle Performance Development Center – Hyundai Motor Company. „Concentrarea noastra asupra imbunatatirii aerodinamicii a contribuit la realizarea unuia dintre vehiculele cu cea mai mare autonomie 100% electrica, care va conduce la reducerea anxietatii clientilor privind autonomia autovehiculelor electrice si la dezvoltarea acestui segment.'
În ceea ce privește autonomia întregii game a lui Hyundai Ioniq 6, puteți consulta următorul tabel. Atenție, jantele de 20 de inchi au cel mai mare impact asupra acesteia.