Nu e exclus ca în 2021 piața să fi resimțit o revenire mai mare decât potențialul real, datorată efectului post-pandemie de COVID (cumpărarea mașinilor noi a fost amânată de unii clienți în timpul acesteia). Pe de altă parte, izbucnirea războiului din Ucraina i-a determinat, probabil pe alți potențiali clienți să renunțe la cumpărarea unor vehicule noi în România din motive economice sau geopolitice.
Concret, înmatricularile de autoturisme noi în Romania au scăzut în iulie 2022 cu -21.91% față de iulie 2021, atingând un volum de 12.099 unitati. În primele sapte luni din 2022 inmatricularile de autoturisme noi s-au ridicat la nivelul de 70.811 unități, în creștere cu 12.06% față de intervalul similar din 2021, respectiv 63.191 unități.
În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oara în Romînia, volumul acestora a atins în iulie 2022 cifra de 28.741 unități, o scădere de -19.34% față de iulie 2021.
Pe primele șapte luni din 2022 înmatriculările de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 185.365 unități, în scădere cu -21.18 % față de aceeași perioadă din 2021, respectiv 235.188 unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ianuarie-iulie 2022: locul 1 – Dacia, cu 19.871 exemplare; locul 2 –Toyota, cu 5.675 exemplare; locul 3 – Hyundai, cu 5.612 exemplare; locul 4 – Ford, cu 5.245 exemplare, locul 5 – Skoda, cu 4.839 exemplare, locul 6 – Volkswagen, cu 4.465 exemplare, locul 7 – Renault, cu 4.028 exemplare, locul 8 – Peugeot, cu 2.178 exemplare, locul 9 – Mercedes-Benz, cu 2.016 exemplare, locul 10 – Kia, cu 1.682 exemplare. Sursa datelor: ACAROM și DRPCIV.