Jaguar investeşte într-o nouă fabrică de motoare în China

Jaguar Land Rover a investit 1.6 miliarde de dolari într-o nouă fabrică în China unde vor fi produse motoare. Jaguar este deja prezent pe partea de producţie pe piaţa chineză prin intermediul unui parteneriat cu compania Chery.

Noua fabrică de motoare Jaguar Land Rover din Changshu va livra propulsorul Ingenium de 2,0 litri. Producătorul britanic aflata în portofoliul Tata Motors produce în China modelele Range Rover Evoque, Land Rover Discovery Sport, Jaguar XFL şi din 2018 va fi demarată producţia şi pentru Jaguar E-Pace.

„Noua fabrică de motoare demonstrează angajamentul pe termen lung al companiei Jaguar Land Rover față de piața chineză, oferind clienților o gamă interesantă de vehicule și opțiuni de propulsie, precum și pentru asociația în comun” se arată într-un comunicat al companiei.

Adaugă un comentariu