Mașina lui James Bond din noul său film ne răstoarnă toate așteptările

Pe măsură ce filmul James Bond cu numărul 25 se pregătește să ajungă pe marele ecran, aflăm tot mai multe detalii din culisele producției. Ca întotdeauna, mașina pe care o va conduce Agentul 007 este unul dintre principalele subiecte de discuție în mediul online. Am aflat la volanul cărui vehicul se va urca spionul de această dată, iar vestea este o surpriză majoră.

Suntem dintotdeauna obișnuiți să-l vedem pe James Bond conducând mașini ultimul răcnet, de la BMW Z8 până la Aston Martin DB10, dotate cu toate accesoriile moderne la care am putea visa. Totuși, în următorul film din serie, protagonistul interpretat de Daniel Craig va conduce un vehicul mai puțin impresionant, după standardele actuale.

Noua mașină a lui James Bond

Este vorba despre un Land Rover Seria III, produs în perioada 1971–1985. Daniel Craig a fost fotografiat la volanul acestui vehicul off-road, iar constructorul auto a confirmat faptul că un model din portofoliul său va fi inclus în film.

Potrivit sinopsisului oficial, povestea din „Bond 25′ începe în Jamaica, acolo unde Agentul 007 s-a stabilit după ieșirea la pensie. Cel mai probabil, acest Land Rover Seria III se va dovedi a fi mașina personală a protagonistului, nu una destinată folosirii în misiuni periculoase.

Odată ce acțiunea începe cu adevărat, se zvonește că noul Aston Martin Rapide E va fi alegerea lui Bond. Vehiculul 100% electric va fi construit în doar 155 de exemplare la nivel global, iar acest caracter exclusivist îl face cât se poate de adecvat pentru un rol central în peliculă.

 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Vom avea un nou muzeu auto în București

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului

 

Cel de-al 25-lea film din seria James Bond este programat să ajungă în cinematografe pe 8 aprilie 2020. Va fi regizat de Cary Joji Fukunaga, cunoscut pentru „Jane Eyre’ și „Beasts of No Nation’, iar distribuția bifează nume precum Rami Malek, Ralph Fiennes, Ana de Armas sau Naomie Harris.

Apropo de Agentul 007, reamintim că una dintre mașinile distruse de acesta este de vânzare: un Renault 11 TXE pe care spionul a reușit să-l felieze în două. Jumătățile mașinii sunt incluse și în acest grafic interactiv al pagubelor materiale produse de Bond de-a lungul filmografiei sale.

https://www.instagram.com/p/Bw1uMZTFOPp/?utm_source=ig_embed

 

Adaugă un comentariu