Actorul și comediantul Kevin Hart a fost implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia s-a ales cu leziuni majore la spate. Acesta călătorea ca pasager în propria sa mașină, un Plymouth Barracuda din 1970, care a fost complet spulberată.
Accidentul a avut loc duminică, 1 septembrie, pe o autostradă din Los Angeles. Șoferul autoturismului Plymouth Barracuda, în care se afla și Kevin Hart, a pierdut controlul mașinii din motive necunoscute. Vehiculul a trecut prin parapet, s-a rostogolit de mai multe ori și s-a oprit într-un șanț.
Citește și:
Noul examen medical obligatoriu pentru șoferi: Nu-l treci, nu iei permisul
Poliția nu vrea să știi asta: când poate deveni nul un proces-verbal completat de Poliţia Rutieră
Atât conducătorul auto, cât și actorul au suferit leziuni grave la spate. O a treia persoană, aflată pe bancheta din spate, a scăpat cu răni minore.
Internat în spital în stare gravă, Kevin Hart a fost supus unei operații la spate. Soția acestuia, Eniko Hart, a declarat că actorul a trecut cu bine prin intervenția chirurgicală, că este conștient și că medicii sunt optimiști cu privire la o recuperare rapidă. Bărbatul va mai rămâne internat câteva zile.
În vârstă de 40 de ani, Kevin Hart este renumit pentru rolurile jucate în „Scary Movie’, „Jumanji: Welcome to the Jungle’ sau „Ride Along’.
https://twitter.com/Brightl36034096/status/1168248729977049088