Lamborghini a intrat în patrimoniul Chrysler pe 23 aprilie. Apoi a ieșit

Lamborghini – ca producător de automobile sport – nu a apărut în virtutea vreunei viziuni sau oportunități de business, ci pentru că Enzo Ferrari (din industria auto) l-a sfidat pe Ferruccio Lamborghini (din industria de mașini agricole) atunci când acesta i-a bătut la poartă și i-a spus că ambreiajul mașinii sale Ferrari nu funcționează bine.

La observația respectivă, Enzo i-a spus lui Ferruccio așa ceva: „nu mai vorbi despre ce nu cunoști, dute și vezi-ți de tractoarele tale!’. În aceste condiții, nu e de mirare că latura de business a firmei Automobili Lamborghini (înființată în 1963) a fost problematică timp de decenii.

În 1987, Lamborghini rămăsese fără banii necesari dezvoltării proiectului Diablo pe fondul îmbătrânirii avansate a seriei Countach semieșecului seriilor de mașini sport mai mici Urraco și Jalpa. Ca urmare, pe 23 aprilie a fost semnată cumpărarea mărcii Automobili Lamborghini de către concernul american Chrysler. Astfel a fost soluționată problema resurselor, dar nu și aceea a alocării lor greșite pe fondul unor decizii proaste din partea conducerii americane.

De exemplu: dincolo de finalizarea proiectului Diablo (mașină de top, motor V12), ar fi trebuit să se investească și în finalizarea proiectului P140 (Lamborghini cu motor V10). Nu s-a făcut. Nu s-a investit nici în rezolvarea problemelor de calitate a fabricației sau într-o promovare cu caracter elitist, potrivită specificului mărcii italiene. În schimb, pentru că Bob Lutz a dorit să materializeze proiectul Dodge Viper (mașină sport americană relativ ieftină), specialiștilor de la Lambo li s-a cerut să definitiveze un motor V10 care nu a adus niciun folos lui Lamborghini.

Ca urmare, lucrurile au mers tot prost pentru Lamborghini în timpul apartenenței la grupul Chrysler. Americanii au vândut Lamborghini către grupurile orientale de investiții Mycom Setdco și V’Power Corporation în 1994. Concluzie lapidară: se pare că americanii înțeleg greu sau deloc diferențele de tratare între conceptele „fine food’ și „fast food’ inclusiv în domeniul auto. Alte două exemple pe aceeași temă: cumpărarea Aston Martin și Jaguar de către Ford, cumpărarea Lotus și Saab de către GM. Toate s-au terminat rău, nașpa, prost, belea.