Lansare marcantă în România pentru noua generație Porsche Macan, vector important al electromobilității în cazul mărcii germane.

Evenimentul dedicat lansării în România a noii generații Porsche Macan a fost cât se poate de sugestiv referitor la caracterul mașinii: energie intensă, dinamism și stil de avangardă. Astfel a fost văzut debutul festiv al SUV-ului compact Porsche din seara de 18 septembrie.

Porsche Macan este prima dintre seriile de modele ale mărcii din Zuffenhausen care, păstrându-și identitatea și orientarea funcțională, face o trecere completă de la propulsia cu ardere internă la cea cu motoare electrice.

Noile versiuni Porsche Macan 4 și Macan Turbo își propun să îndeplinească complet exigențele acelor clienți care doresc să conducă un SUV compact de la Porsche. Automobilele vor fi asamblate la uzina Porsche din Leipzig în regim neutru de emisii de CO2.

Atunci când demarează cu funcția Launch Control activată, Porsche Macan 4 pune la dispoziție o putere de până la 300 kW (408 CP), în timp ce Porsche Macan Turbo dezvoltă până la 470 kW (639 CP). Cuplul maxim pentru fiecare dintre aceste două variante Porsche Macan este de 650 Nm, respectiv 1130 Nm. Sugestia de dinamism de top pe care o poartă aceste specificații se regăsește din plin în cifrele performanțelor.

Porsche Macan 4 accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,2 secunde, în timp ce Porsche Macan Turbo durează doar 3,3 secunde. Vitezele lor maxime sunt de 220 km/h, respectiv 260 km/h. Autonomia WLTP este de până la 591 km pentru Porsche Macan Turbo și de până la 613 km pentru Porsche Macan 4. În ambele cazuri, autonomia WLTP urbană (EAER City) ajunge la peste 700 km.

taguri
Adaugă un comentariu