Ar trebui să o spunem direct: noua generație a lui BMW M2 (nume de cod – G87) va fi ultimul BMW adevărat. Ultimul din lunga serie de coupé-uri a bavarezilor care va veni cu un motor fără asistare electrică, ultimul M-Car cu transmisie manuală și proababil unul dintre ultimele modele BMW de performanță care va fi disponibil și într-o versiune cu tracțiune spate.
De vină sunt restricțiile iminente pentru emisii de care se vor lovi toți producătorii. Abia ce a fost anunțat faptul că din 2035 în Uniunea Europeană nu se vor mai vinde mașini cu motoare termice, aspect ce nu-i încurajează deloc pe pasionații mașinilor sport.
Totuși, următorii ani ne vor dezvălui mai multe tehnologii care să depășească acest impas al noxelor. Să nu uităm că BMW a prezentat deja un model M (controversatul XM) care va dispune de un motor V8 electrificat. Probleme? Nu prea, deoarece va fi cel mai puternic BMW M din toate timpurile.
Dar să revenim la coupé-urile noastre. Așa cum a anunțat chiar Frank van Meel, CEO-ul diviziei M, „BMW M2 cu motorul cu șase cilindri și tracțiune spate va fi o mașină pură dedicată plăcerii condusului. Vom vedea elemente de electrificare la celelalte mașini din gamă, sigur, în diverse forme, pornind de la sistemul electric de 48 V până la hibride plug-in și 100% electrice. Așa cum probabil v-ați dat seama deja, M2 va fi ultimul model M cu combustie pură”.
Modelul G87 va veni în versiune de bază (non-Competition) cu o transmisie manuală cu șase trepte și tracțiune pe puntea din spate, asemenea actualelor modele M3 și M4. Puterea motorului turbo cu șase cilindri va fi situată în zona a 480 CP.
Viitorul BMW M2 va fi fabricat la uzina din San Luis Potosi din Mexic și va fi prezentat oficial undeva spre sfârșitul anului.