O femeie din Gorj a învățat o lecție importantă despre supravegherea copilului după ce a fost lovită cu mașina de băiatul său în vârstă de trei ani.
Citește și:
Cinci greșeli frecvente pe care le fac șoferii cu sistemul de aer condiționat
Luni seara, în jurul orei 19:30, dispeceratul 112 a primit o solicitare în Târgu-Jiu, județul Gorj, din partea unei femei de 36 de ani peste care dăduse cineva cu mașina. Acel cineva era chiar copilul său, în vârstă de trei ani, iar mașina era a familiei.
„Femeia de 36 de ani, din Târgu-Jiu, a sesizat faptul că, în timp ce se afla în curtea locuinței, ar fi fost lovită de autoturismul proprietate personală, la volanul căreia se urcase fiul său, în vârstă de trei ani, care fusese lăsat nesupravegheat, pentru o scurtă perioadă de timp. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă’, a declarat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj, citat de Mediafax.