Politia din Somerset (Marea Britanie) si-a tras cea mai rapida masina, apta sa prinda chiar si cei mai rapizi motociclisti: un Ariel Atom 3.5R!
Exista o moda printre producatorii de masini, carefac parteneriat cu Politia, oferind fortelor de ordine modele mai mult sau mai putin sportive, din ratiuni publicitare. Asa are Politia Romana un Porsche 911, si asa au politistii din alte state masini de politie rapide, unele de-a dreptul exotice.
Numai ca politistii britanici din Somerset s-au trezit cu un plocon mult mai exotic, din partea producatorului local Ariel. Atom 3.5R este mai putin o masina si mai mult un cvadriciclu, dar are sub ceea ce ar trebui sa fie capota un motor Honda de 2,0 litri cu supraalimentare, care dezvolta 350 CP! Gratie masei totale de doar 550 kg, nu ar trebui sa aiba nicio problema in a atinge 100 km/h in doar 2,5 secunde!