Deși cutremurătoarele crime din Caracal au pornit de la transportul cu o mașină de ocazie, acest aspect nu i-a convins pe români să renunțe la autostop. Potrivit Ministrului de Interne, autostopul continuă să fie un mod de deplasare extrem de popular.
Mai precis, Poliția a identificat într-o singură săptămână 491 de șoferi care efectuau transport ilegal de persoane. Cifrele au fost dezvăluite de Ministrul de Interne, Mihai Fifor, care anunță că numeroase echipe de polițiști și jandarmi au fost dispuse pe străzi special pentru a descoperi astfel de cazuri.
Verificările se desfășoară la nivel național și, până acum, au dat roade: „În primele șapte zile au fost indentificați 491 de conducători auto care făceau transport ilegal‘, a declarat Mihai Fifor.
Citește și:
O șoferiță acuză: Am plătit pentru 50 litri de benzină, deși rezervorul mașinii are doar 45
Țeapă pe autostradă! Cum îi păcălesc hoții pe șoferi, în drum spre Constanța
Ministrul de Interne a recunoscut faptul că această inițiativă pornește de la tragicul caz al crimelor din Caracal, unde două adolescente au fost ucise de către bărbatul care le luase la ocazie: „Așa cum au putut constata mulți dintre cetățenii noștri, există probleme majore de sistem și mentalitate. Erorile din cazul Caracal […] au arătat că există lucruri care trebuie corectate imediat. […] S-au făcut greșeli, știm, dar vrem să punem punct modului de funcționare defectuos de până acum‘, spune Mihai Fifor.
Reamintim faptul că, în România, autostopul este reglementat prin Legea Taximetriei. Aceasta interzice doar transportul contra cost de persoane de către un șofer care nu deține autorizație. În schimb, dacă acesta nu solicită remunerație în schimbul serviciului său, se consideră că nu încalcă prevederile actului normativ.
Șoferii surprinși efectuând transport de persoane contra cost sunt sancționați cu amendă contravențională și prin suspendarea timp de 6 luni a dreptului de a conduce, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Merită precizat faptul că autostopul este extrem de popular mai ales în mediul rural, între localitățile care nu sunt conectate prin vreun sistem de transport în comun.
Sursa foto: Roger McLassus, via Wikimedia Commons