Fratele mai mic al lui Quattroporte va debuta la Shanghai si va dispune de trei motorizari, inclusiv un diesel si optional de tractiune integrala.
Noul Ghibli se bazeaza pe o versiunea scurtata a platformei lui Quattroporte, masurand circa 4,9 metri lungime, cu doar cativa cm mai putin decat fosta generatie Quattroporte.
Ghibli va concura cu Mercedes Clasa E si BMW Seria 5 si este masina marilor sperante pentru Maserati. Italienii spera ca pana in 2015 cand se vor lansa si celelalte versiuni de caroserie pentru Ghibli, vanzarile lui Maserati sa atinga 50.000 unitati anual fata de 6.000 in prezent.
Vor fi disponibile doua motorizari pe benzina V6 twin-turbo cu injectie directa de 3 litri cu 330 CP sau 410 CP (ultimul este oferit si la noul Quattroporte) si un diesel V6 de 3 litri si 270 CP, dezvoltat de Paulo Martinelli, fostul motorist sef de la Ferrari, care se va produce in uzina Ferrari din Modena.
Optional, pentru Europa, va fi disponibila tractiunea integrala in timp ce cutia automata ZF cu 8 trepte va fi standard.
Ghibli si Quattroporte sunt doar inceputul unui ambitios plan pentru Maserati. In 2014 este asteptat coupe-ul pe baza lui Ghibli si SUV-ul Levante, iar in 2015 va urma un nou Gran Turismo.