În cazul în care credeați că doar noi avem probleme cu autostrăzile construite în zone dificile, atunci vă înșelați. Americanii se confruntă cu o astfel de problemă pe drumul din canionul Vasquez.
Pentru moment, geologii încă nu știu ce a cauzat această deformare masivă a drumului, dar cert este că procesul este în continuă desfășurare.
„Oră după oră, zona laterală a dealului continuă să alunece trăgând după ea asfaltul și deformându-l. Nu au existat ploi masive care să pornească acest proces. Nu a fost niciun cutremur care să facă acest lucru”, a declarat unul dintre reprezentanții departamentului de lucrări.
Momentan, specialiștii cred că au de a face cu o alunecare de teren lentă, dar progresivă. Acum, o porțiune de circa 60 de metri din șosea s-a înălțat cu aproximativ cinci metri, iar trei kilometri din drum au fost închiși circulației.
Via | Carscoops