Constructorul ceh se laudă cu o istorie lungă pentru modelul Octavia, a cărui producție a demarat la începutul anului 1959 la uzina de la Mladá Boleslav.
Citește și:
Duster 1.3 TCe: cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!
TOP 25 cele mai vândute mașini în Europa în 2018
Copacii căzuți peste mașini: când și cum pot cere despăgubiri șoferii
Românii au prins gustul mașinilor electrice: Câte au cumpărat în 2018
Autostrada de Centură prinde contur
Și-a modificat bicicleta ca să prindă 60 km/h, dar poliția nu a fost încântată
Ce se întâmplă dacă torni Coca-Cola în rezervorul mașinii?
Caracatița de parbriz, noua măsură împotriva șoferilor care parchează neregulamentar
Denumirea de Octavia' vine de la același cuvânt din limba latină și se traduce prin a opta'. Prima Skoda Octavia a fost al optulea model al producătorului ceh, de la al Doilea Război Mondial și până în 1959. De asemenea, prima generație Octavia a fost al optulea model Skoda ce utiliza suspensia independentă, sistem introdus de cehi în 1933.
Prima Octavia beneficia de un propulsor de 1.1 litri cu patru cilindri, ce producea 40 CP. Tracțiunea era pe puntea spate, iar șoferul acționa schimbătorul cutiei de viteze manuale cu patru rapoarte. Acesta era montat pe coloana de direcție. Viteza maximă ajungea la 110 km/h, iar Skoda promitea un consum mediu de 7,7 l/100 km.
Versiunea break a venit în septembrie 1960. Modelul Octavia Combi dispunea de un motor cu o capacitate de 1.2 litri cu 50 CP. Chiar dacă dimensiunile exterioare ale modelului erau compacte (lungime 4.065 mm) , autoturismul cu trei uși putea transporta 5 persoane confortabil și dispunea de un portbagaj de 690 de litri (ce se putea extinde la până la 1.050 de litri). Hayonul dispunea de o deschidere dublă.
În total, primul model s-a fabricat în 360.000 de exemplare între 1959 și 1971. Dintre acestea, aproximativ 54.000 erau Octavia Combi.
Debutul noii generații a avut loc pe 4 aprilie 1996, la cinci ani de la începerea parteneriatului cu Grupul Volkswagen. Aceasta s-a dovedit a fi un model de succes, deoarece până în noiembrie 2010 au fost produse aproximativ 1,44 milioane de exemplare.
Cea de-a doua generație (2004 – 2013) a adus mai multe schimbări în gamă. Apar primele motoare cu injecție directă și primele cutii automate cu dublu ambreiaj DSG. În total, cehii au vândut 2,5 milioane de Octavia 2.
În prezent, cea de-a treia generație se află la modelul facelift și este în continuare cel mai vândut model Skoda pe plan internațional. Din 2012 și până în prezent, aproximativ 2,5 milioane de unități au fost livrate.