Sarcina remorcabilă aprobată a lui Ford Mustang Mach-E a fost acum mărită la 1.000 kg pentru variantele cu autonomie extinsă atât în configurația cu un motor, cât și în cea cu două motoare. Faptul permite clienților să tracteze o barcă tipică de pescuit din fibră de sticlă de dimensiuni mici sau medii.
Mustang Mach-E a primit, de asemenea, actualizări pentru reducerea timpului de încărcare până la 80-90% din capacitatea bateriei de la 52 de minute, la 15 minute. Diferența este notabilă, de 37 de minute. Recalibrarea caracteristicii de utilizare a sistemului One-Pedal va oferi răspunsuri mai fluide în trecerea de la accelerare la încetinire la viteze mici și optimizări în ceea ce privește confortul șoferului.
„Mărirea sarcinii de remorcare pentru Mustang Mach-E este una dintre numeroasele actualizări gratuite pe care continuăm să le facem în hardware și software sau prin omologare, pentru a oferi posesorilor cel mai înalt grad de satisfacție posibil’, a declarat This Woelpern, director general, Importuri, Ford of Europe. „În special, în ceea ce privește remorcarea, a fost un exemplu minunat de reacție la cerințele clienților, în care am verificat fezabilitatea unei creșteri și am putut să le oferim ceea ce și-au dorit.’
Comercializat în Europa de peste un an, Mustang Mach-E continuă să câștige fani. Până în prezent, aproximativ 88% dintre clienți s-au mutat de la alte mărci de mașini la Ford pentru a putea beneficia de caracteristicile atractive de condus, stilul îndrăzneț și autonomia vehiculului.
La rândul lor, cei care au achiziționat anterior un Ford Mustang Mach-E pot beneficia de multe dintre noutățile recente oferite prin actualizări de software sau de omologare. În viitor, sunt planificate alte actualizări over-the-air pentru a îmbunătăți continuu Mustang Mach-E.