Pirelli va oferi șase tipuri de pneuri pentru noul Lamborghini Urus

Pirelli va oferi șase tipuri de pneuri pentru noul model Urus de la Lamborghini. Gama de pneuri acoperă dimensiunile între 21 și 23 inch, fiind special create de Pirelli pentru a sublinia cel mai bine diferitele funcționalități și experiențe de condus oferite de primul super SUV Lamborghini.

Pentru un astfel de automobil, care poate ajunge de la 0 la 100km/h în 3,6 secunde și de la 0 la 200km/h în 12,8 secunde, și care atinge o viteză maximă de 305km/h, cu siguranță Pirelli nu putea dezvolta doar un singur tip de pneu.

În funcție de stil și de modul de conducere selectat, Pirelli oferă posesorilor de Urus trei familii de produse: P Zero pentru împătimiții de performanță, P Zero Corsa pentru cei care caută adrenalina pe circuite și Scorpion pentru aceia care preferă aventura, desigur off-road (această familie de pneuri, concepută pentru cele mai extreme utilizări, este disponibilă nu doar în versiunea standard, dar și în variantele de iarnă – Winter – și All season, deasemenea cu un produs dedicat All Terrain).

Astfel, există șase tipuri de pneuri diferite în total, reflectând fiecare fațetă a sufletului celui mai rapid SUV din lume (zăpadă, drum de pămant, nisip, sport, racing și asphalt) și toate capabile de a combina funcționalitatea cu un condus sportiv.

taguri
Adaugă un comentariu