Chiar atunci când ești sigur că le-ai văzut pe toate în materie trafic pe drumurile din țară, poliția din Turcia vine cu o idee ingenioasă care se poate dovedi folositoare în lupta cu șoferii care încalcă legea.
La noi în țară am văzut de toate, de la polițiști ascunși în tufișuri până la mașini neinscripționate cu radar, dar nu am ajuns încă la nivelul forțelor legii din Turcia.
Câteva fotografii au fost publicate pe o rețea de socializare de către Poliția Rutieră din Radford, Marea Britanie. Acestea au fost transmise de pasagerii unui autobuz care circula pe un drum public din Turcia pe lângă ceea ce pare să fie o autospecială de poliție Renault Fluence.
Pe măsură ce se apropiau, călătorii și-au dat seama că este ceva în neregulă cu mașina de poliție, iar când au trecut pe lângă ea, totul a devenit clar, mașina era de fapt o siluetă din carton. Interesant este că autoritățile au montat un girofar funcțional care este alimentat cu energie solară.
Citește și:
Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3
Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor
Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă
Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie
Cel mai rapid SUV pe gheață
Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România
Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului
Din păcate, circulația pe drumurile turcești este chiar mai periculoasă decât traficul din România. Un studiu efectuat recent arată că peste 10.000 de turci își pierd viața anual în accidentele rutiere.
În România, rata deceselor cauzate de accidentele rutiere este de 96 la un milion de cetățeni. Chiar dacă suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, turcii ne depășesc cu mult având o rată de 130 de morți la un milion.
În cadrul postării, autoritățile britanice și-au întrebat urmăritorii dacă astfel de metode ar funcționa și pe drumurile din Anglia, iar răspunsurile au fost mixte. Astfel de metode s-au mai încercat în Regatul Unit cu figuri din carton ale unor polițiști, iar rezultatele sunt favorabile la început, dar la scurt timp, persoanele care circulă frecvent pe același sector de drum se obișnuiesc cu poliția din carton.
De notat faptul că poliția din Bulgaria aplică o strategie similară, însă vecinii de la Sud de Dunăre nu s-au obosit să facă și un girofar pentru siluetele de mașini de poliție pe care le plasează pe marginea șoselelor.
Sursa foto: Twitter/Radford Road Police
We had these photos shared with us via Facebook, cut out cars with flashing lights on the road side? What are peoples thoughts? #goodidea #woulditwork #badidea pic.twitter.com/5y4oD9R6jM
— Radford Road Police (@RadfordRdCops) May 7, 2019
Sunt machete e genul asta si la noi, pe E58/ DN17, dar nu au girofar. E foarte eficienta, cand am vazut-o prima data am fost cu piciorul drept in frana, si nu doar eu, ci toti care am trecut pe langa ea, e foarte reala.
N-au inventat turcii chestia asta.
Am vazut si la noi.