Tarifele de utilizare și de trecere pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale din România, respectiv rovinietele, cu o valabilitate de o zi, se vor dubla de la 2 la 4 euro (inclusiv TVA), începând de marți, 4 iulie, pentru vehiculele destinate transportului de persoane, categoria G, a anunțat luni Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„CNAIR SA informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din Romania că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România. Prin Ordonanța menționată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G — vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA”, se arată într-un comunicat al CNAIR.
În aceste condiții, CNAIR precizează că există posibilitatea funcționării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMCR) marți, în intervalul orar 00:00 — 02:00, iar în situația în care șoferii nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menționat, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârșitului zilei de 4.07.2017, pentru a evita aplicarea sancțiunii contravenționale.
De asemenea, până la stabilirea modalității tehnice de interconectare și a condițiilor financiare, împreună cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă.
„La momentul la care vor fi definitivate condițiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emtiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii rețelei de acest aspect”, se arată mai precizează în comunicat.
Numai in Romania se plateste hotia de taxa numita rovinieta.Nu inteleg pentru ce atata timp cat ei nu fac nimic pentru a nu exista poluare.Unde sunt acesti bani,in buzunarul cui intra?Asta e hotie pe fata,nu exista asemenea taxa in alte tari,numai pe autostrazi se plateste.IN ROMANIA ESTI FURAT DIN TOATE PARTILE DE ACEEA O DUC ROMANII ASA BINE,DE ACEEA SUNT MULTI PLECATI IN AFARA TARII,AM AVUT MASINA MEA IN AFARA TARII SI STIU CE TAXE SE PLATESC DE ACEEA VORBESC,NUMAI HOTIE!