Primarul Capitalei anunţă sfârşitul parcărilor gratuite. Cel puţin în teorie!

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marți că, deși există parcări publice și private, cetățenii preferă să parcheze pe domeniul public pentru că acesta nu este taxat. Firea a anunţat că începând din toamna acestui an în zonele în care există parcări „nu se va mai putea parca gratuit”.

 
„Avem întâlniri la două-trei zile cu Brigada Rutieră și cu Poliția Locală și Administrația Străzilor tocmai în ideea de a contribui la fluidizarea traficului. Avem deja reieșite din aceste discuții zonele în care cetățenii nu au unde să parcheze și nu din voința lor încălcă legea, dar și zonele în care există parcări publice sau private, dar cetățenii preferă să parcheze pe domeniul public, pentru că nu este taxat. Începând din toamnă, această a doua variantă nu va mai fi posibilă, pentru că acolo unde există parcări publice sau private, în arealul respectiv, nu se va mai putea parca gratuit”, a explicat Gabriela Firea.

Edilul general și-a exprimat nemulțumirea legată de faptul că a durat foarte mult stabilirea modelului pentru cele șase parcări de tip park and ride, prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

„Parcările de tip park and ride, cele care se construiesc la intrarea în Municipiu, au depășit acum perioada de pregătire a documentațiilor: două dintre ele au trecut deja de comisia de avizare. Am și eu o nemulțumire — ca toți bucureștenii — pentru că a durat foarte mult timp pentru a se selecta modelul de parcare park and ride. Eu merg pe principiul că parcările sunt urgente și nu trebuie să așteptăm un an de zile pentru a alege design-ul unei astfel de parcări” a mai spus Firea.

Primarul Capitalei a mai spus că nu va renunța la implementarea benzilor unice, pentru că este o măsură de fluidizare a traficului existentă în „toate marile capitale europene”, iar în perioada următoare vor fi stabilite și zonele în care vor funcționa acestea. Totuşi Firea nu a dorit să precizeze o dată exactă pentru reluarea acestui proiect, subliniind că este necesară o pregătire temeinică.

    Chucky spune:

    Mai intai se repara strazile, se refac marcajele, se instaleaza indicatoare, NU se pun stalpisori. Se cumpara autobuze, se construiesc parcarile alea. Cu plata sa fie, dar cu tarife modeste, nu 5 lei ora.
    Ce am zis pana acum o sa dureze ANI intregi de la momentul in care incep lucrarile. Si inca nu au inceput.
    Ea a facut mai intai benzile unice si… ce sa vezi, ce surpriza, nu au functionat. Ba din contra, a fost si mai rau.
    Femeia asta nu se pricepe, e clar, la administratie. Dar este inconjurata de consilieri la fel de habarnisti. Sa ne traiasca.

    Diana spune:

    Si strazile cam cand planuiti sa le reparati????

Adaugă un comentariu