Registrul Auto Român (RAR) extinde valabilitatea certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto.
Având în vedere situația specială existentă, în vederea limitării deplasărilor și a contactelor personale, programele de reatestare a inspectorilor ITP și a conducătorilor de ateliere auto au fost suspendate pentru o perioadă de 3 luni, se arată într-un comunicat remis de instituție.
Pentru ca această suspendare să nu afecteze activitatea stațiilor ITP și a atelierelor auto, la propunerea RAR, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor a adoptat Ordinul nr. 766/11.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214/17.03.2020, prin care se extinde valabilitatea certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto cu 3 luni.
În consecință, toate certificatele de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto emise până la data de 16.03.2020 își extind valabilitatea cu 3 luni de la data expirării înscrisă în certificatul existent.
Nu vor fi emise noi certificate și nu vor fi modificate cele existente, extinderea efectuându-se informatic.
Nu este necesară contactarea RAR în vederea extinderii valabilității; în cazul apariției unor probleme legate de acest aspect se va contacta personalul RAR – Compartimentul Evaluare și Instruire Personal prin mijloacele de contact prevăzute pe site-ul RAR www.rarom.ro, la rubrica Informatii utile / Atestarea inspectorilor ITP; Reatestarea inspectorilor ITP, respectiv Informații utile / Atestări conducători ateliere.
După expirarea valabilității extinse, se va proceda la reatestare în conformitate cu procedurile existente (disponibile la adresele indicate mai sus).
Dar cei ale caror autoturisme au ITP cu scadenta in aceasta perioada ce fac? Vor fi nevoiti sa duca autoturismele la verificat incalcand recomandarile in vigoare? Cei de la RAR judeca cu capul, sau procedeaza ca si celelalte autoritati luand masuri pe jumatate, menite sa nu rezolve niciodata o problema anume.