Renault a inițiat o procedură în Rusia pentru obținerea mărcii Moskvitch. Informațiile vin din partea AFP.
„Am depus la Rospatent (Agenția federală rusă responsabilă cu proprietatea intelectuală) documentele necesare pentru a obține drepturile asupra acestei mărci”, a declarat un purtător de cuvânt Renault. Pentru moment, nu știm care sunt planurile francezilor, însă nu este exclus să vedem o renaștere a mărcii din Rusia.
În 1947, o uzină situată în apropierea Moscovei, a demarat producția Moskvitch. Până la finalul anilor ’90 acesta devenise cel mai mare constructor sovietic de automobile.
În 2001, uzina a încetat să funcționeze, iar în 2006 a fost declarată în stare de familment.
Dar Renault, nu este la primul contact de acest gen cu Moskvitch. În anii ’60, în uzina din Vilvorde, Belgia, Renault asambla modele Moskvitch, iar în anii ’90, francezii voiau să ajute la modernizarea uzinei de lângă Moscova.
Acordul nu a fost niciodată finalizat, iar pe o parte din terenul vechii uzine, grupul francez și-a construit propria uzină de asamblare.
Via | Agerpres