România are al doilea cel mai mic preț la benzină și motorină din UE, se arată în Oil Bulletin, publicația Comisiei Europene.
Potrivit sursei citate, începând cu 19 octombrie, benzina costă în România 0,934 de euro pe litru în medie, în timp ce media europeană este de 1,265 de euro pe litru. Bulgaria are cel mai mic preț la benzină – 0,897 de euro pe litru. În schimb, benzina cea mai scumpă se găsește în Danemarca – 1,458 de euro, Italia – 1,389 de euro și Suedia – 1,362 de euro.
Și la motorină situația este similară. În România, carburantul diesel costă 0,906 euro pe litru, faţă de media europeană, care este de 1,105 euro pe litru. Vecinii noștri de la sud de Dunăre plătesc cel mai puțin pe litrul de motorină – 0,906 euro pe litru. Țările cele mai scumpe sunt Suedia – 1,341 de euro pe litru, Belgia – 1,269 de euro şi Italia – 1,260 de euro pe litru.
Sursa: libertatea.ro