Nu mai puțin de 60% dintre mașinile second-hand aflate la vânzare în România au diverse probleme care necesită reparații costisitoare sau au suferit accidente grave. Este rezultatul unui studiu publicat de inspectorauto.ro, un site care oferă servicii de verificare a istoricului mașinile second-hand.
Automobilele uzate vândute în țară cu mai puțin de 2.000 de euro sunt aduse de la „fiare vechi’ din Germania şi reprezintă un risc financiar imens și o problemă de siguranță rutieră pentru cei care le cumpără, spune fondatorul inspectorauto.ro, Mihai Cune. Acesta a avertizat că în cazul mașinilor accesibile și foarte ieftine, reparațiile pot chiar depăși valoarea mașinii.
Cel mai mare risc pentru cumpărători îl reprezintă o mașină care a fost grav avariată sau care a fost chiar daună totală. Locul acestor mașini ar fi la fiare vechi sau la dezmembrări, dar lacunele din legislație permit epavelor să se reîntoarcă pe șosele, a avertizat Cune.
În această categorie se găsesc mașini care costă peste 8.000-10.000 euro în momentul accidentului, astfel încât pentru un samsar merită să le repare cu costuri minime și să le vândă cu profit. Aceste mașini sunt foarte periculoase pentru că au, de cele mai multe ori, structura de siguranță compromisă.
În plus, mașinile sunt reparate ieftin, fără a li se mai monta airbag-uri și capse pirotehnice în sistemele de pretensionare ale centurilor de siguranță. Aceste „artificii’ sunt bine mascate și greu de depistat, iar în cazul unui accident, mașinile nu mai pot oferi protecția proiectată de fabricantul mașinii.
sursa | digi.ro