Presa de specialitate din afară a speculat de foarte mult timp reîntoarcerea lui Ferrari Dino în gama producătorului italian. Astăzi, Sergio Marchionne, șeful FCA (Fiat Chrysler Automobiles) a confirmat renașterea numelui Dino.
Spre deosebire de prima versiune, noul Ferrari Dino nu va fi un model adresat publicului larg. Acesta va fi orientat către plăcerea de a conduce un automobil Ferrari și se va afla, ca nivel de preț, în zona lui California.
Pentru moment, oficialiul FCA nu a oferit o dată de lansare a viitorului Dino. În ceea ce privește motorizarea, există șanse mari ca noul model al producătorului din Maranello să foloseacă o unitate V6 bi-turbo, mai ales că, Maserati oferă în gamă un astfel de produs.
„Am putea fabrica un Ferrari de 500 CP, însă acesta nu va fi ieftin. Brandul este unic și trebuie protejat. Aș prefera să produc cu 500 de exemplare mai puțin decât cererea din piață, decât să fac cu 500 mai mult. Nu trebuie să ne jucăm cu așteptările clienților de la un brand exclusivist precum Ferrari”, a declarat Sergio Marchionne.
Așa cum deja știați, modelul Dino a fost botezat după fiul cel mare al lui Enzo Ferrari, băiat care a decedat la doar 24 de ani din cauza distrofiei musculare. Lansat în 1968, Ferrari Dino este unul dintre cele mai dorite modele clasice produse de italieni.
Sursa | Carscoops