Unul dintre cele mai simpatice modele off-road, Suzuki Jimny, va fi comercializat în număr foarte limitat în Europa în 2020, din cauza emisiilor.
Citește și:
Suzuki Vitara: Mâneca plină de ași
Suzuki Jimny de la 6.000 de euro – Micul supraviețuitor
Volkswagen încă are de plătit după Dieselgate: amendă-record în Canada!
Poluare cu stil: industria care poluează mai mult decât avioanele și vasele
Profitul service-urilor auto a crescut cu 90% în 5 ani. Care este principalul factor
La finalul săptămânii trecute, în presa britanică s-a vehiculat ideea că Suzuki Jimny va fi eliminat din gamă, motivul fiind cifrele de emisii ridicate.
Imediat a venit și răspunsul producătorului, care zice că „modelul va rămâne la vânzare [în Marea Britanie] în număr mic în anul 2020′, explicând apoi că „la finalul lui 2018, Suzuki a anunțat că emisiile ridicate de CO2 ale modelului vor ajune să afecteze media de emisii a producătorului după 2020′, în contextul înăspririi legislației europene privind emisiile de noxe.
Actuala generație Jimny folosește un motor pe benzină, de 1,5 litri, cuplat unei transmisii manuale cu cinci trepte (sau unei automate cu patru trepte) care are grijă ca cei 101 cai-putere și cuplul de 130 Newtoni-metru să ajungă la roți, unde sunt manageriați de un sistem de tracțiune integrală. Versiunea cu transmisie manuală are emisii (calculate în ciclul vechi, NEDC) de 154 g/km CO2. Cu automata în patru trepte, acestea sunt de 170 g/km CO2.
Suzuki se află în plină campanie de tranziție către o gamă mai curată, punând accent pe tehnologia hibrid – în gamă își vor face loc din ce în ce mai multe hibride cu tehnologie 48 V.