Un român a călătorit 230.000 de kilometri pe patru continente făcând autostopul

Cine credea că nu se mai poartă să faci autostopul? Timotei Rad, un tânăr clujean pasionat de cartografie şi aventură, a străbătut în trei ani 230.000 de km pe patru continente făcând autostopul.

Aventura vieții lui Timotei Rad a început în 2012 când avea doar 70 de euro în buzunar.

‘Călătoria mea prin lume s-a datorat faptului că eram student la Cartografie la Facultatea de Geografie a UBB Cluj-Napoca şi mă pregăteam de licenţă, să scriu despre prima hartă elaborată de un român, care ar fi fost Constantin Cantacuzino. Am căutat resurse bibliografice, inclusiv în cinci biblioteci din afara României, şi aveam nevoie de o copie a primei hărţi, al cărei original este la Londra, iar o copie la Viena. Era foarte scump să comand o copie şi atunci am decis să merg eu acolo. Aşa a început totul. În total, în trei ani, cu autostopul am străbătut 229.790 de kilometri, din care 153.385 de kilometri în afara României. Am văzut zeci de ţări de pe patru continente – Europa, Asia, Africa şi America de Sud’, a povestit Timotei pentru Mediafax.

Cu ce mașini a călătorit?

Tânărul a dezvăluit faptul că a fost nevoit să se suie în tot felul de mașini, una mai ciudată ca alta, întrucât nu era pus în situația de a alege.

„Eu călătoream pe marginea drumului, cu rucsacul, sacul de dormit şi cortul în spate, şi făceam semn şoferilor să mă ia. În Rusia am mers cu un imens camion Ural al armatei ruse, care avea roţile aproape cât mine de înalte, iar în spate, pentru soldaţi, avea montată o sobă. Am fost luat de un autobuz lung din Viena până în România, iar în Turkmenistan de un tractor cu trei roţi. Am fost luat cu maşini de poliţie în Columbia şi în Chile şi o dată cu o motocicletă de poliţie în Ecuador, cu o maşină a jandameriei franceze, dar şi cu ambulanţa în Ucraina. Am călătorit 400 de kilometri într-o remorcă în Argentina, 300 de kilometri în Peru, cu o maşină fără faruri pe tip de noapte, dar şi pe capota unui camion în Venezuela, în savană”

Foto: autostopmagellan.ro

Adaugă un comentariu