Oficialii Volkswagen au anunțat uzina în care vor fi produse mașinile electrice de clasă mică din portofoliul constructorului. Inițial, aceștia luau în calcul fabrica din Emden (Germania), dar până la urmă au ales o țară din Europa Centrală, pentru a minimiza costurile pe cât posibil.
Potrivit publicației germane Handelsblatt, noile mașini electrice de clasă mică cu sigla Volkswagen vor fi produse în uzina din Bratislava, capitala Slovaciei. Este vorba despre aceeași fabrică unde momentan sunt construite modelele VW Up, Skoda Citigo și SEAT Mii.
Celor trei modele li se vor alătura vehicule electrice produse tot de VW, Skoda și SEAT, toate trei brandurile fiind reunite sub umbrela grupului Volkswagen AG. Noile autoturisme ecologice vor fi dezvoltate de SEAT, pe platforma MEB (platformă modulară pentru producția de mașini electrice). Vor ajunge pe piață în anul 2022.
Cantitativ, ținta constructorului din Wolfsburg pentru noile modele electrice de clasă mică este o producție anuală de 200.000 de unități.
Volkswagen mută producția, dar de ce tocmai în Slovacia?
Citește și:
Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3
Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor
Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă
Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie
Cel mai rapid SUV pe gheață
Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România
Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului
Potrivit presei germane, conducerea Volkswagen a optat pentru uzina din Slovacia strict din rațiuni economice, în sensul menținerii costurilor de producție la minimum. Mai precis, salariile din Bratislava sunt mai mici decât cele pe care le-ar fi solicitat angajații fabricii din Emden, Germania.
Recent, Volkswagen a dat startul precomenzilor pentru modelul electric ID.3. Acesta costă sub 40.000 de euro (TVA inclus), fără subvenția de la statul român.
Sursa: Handelsblatt