VW Golf Plus merge cu GPL in Germania

Volkswagen anunta disponibilitatea pentru comercializare in Germania a noului model Golf Plus BiFuel, care poate fi alimentat si cu GPL.

Volkswagen Golf Plus BiFuel poate fi achizitionat in doua versiuni de echipare – Trendline si Comfortline. Preturile pornesc de la 22.460 euro in Germania.

Golf Plus BiFuel are sub capota propulsorul de 1,6 litri si 98 CP si consuma in medie 9,8 litri GPL/100 km, iar emisiile de CO2 au valoarea de 159 g/km. Cand ruleaza alimentat cu benzina, Golf Plus BiFuel consuma in medie 7,5 litri de benzina la 100 km, iar emisiile CO2 sunt de 179 g/km.

Un plin de benzina (55 litri) si unul de GPL (43 litri) asigura noului model o autonomie de peste 1.100 km. In cazul celui de-al doilea combustibil, un plin de GPL asigura o autonomie de aproximativ 440 km.

Pretul mediu in Germania pentru litrul de GPL era la data de 9 iunie 2009 de 0,62 euro.

taguri
Adaugă un comentariu