Cat se poate scoate dintr-un diesel de 3 litri? Mercedes a incercat tripla supraalimentare pe un prototip SLK in 2005, dar BMW a avut curajul sa industrializeze primul astfel de motor.
Intre modelele de serie’ BMW si cele ale diviziei M, marketingul de la BMW s-a gandit ca e un spatiu prea mare. Si atunci a aparut divizia M Performance: nu chiar un M, dar mai mult decat un BMW normal. Iar primii exponenti au fost X5M, X6M si M 550d (exclusiv cu tractiune integrala), toti avand sub capota un diesel de 3 litri supraalimentat cu trei turbine montate in serie, ideal pentru noua divizie M Performance: un diesel ar fi fost prea mult pentru un M, dar un diesel tri-turbo e mai mult decat cel bi-turbo de pe un model normal’. Cu ocazia faceliftului Seriei 5, am testat dieselul de top M550d. Nu, nu e vorba de un V8 diesel cum ar putea crede multi dupa denumirea modelului sau avand in vedere ca BMW a avut la un moment dat un V8 diesel sub sigla 745d. Bavarezii au considerat ca un V8 e prea greu si nu mai corespunde din punct de vedere al emisiilor si au trecut la o dezvoltare intensiva a motorului cu 6 cilindri in linie de 3 litri.
La turatii mici, o turbina de mici dimensiuni asigura un cuplu respectabil. La peste 1500 rpm, o a doua turbina de dimensiuni mari permite motorului sa atinga cuplul maxim de 740 Nm. De la 2700 rpm, o a treia turbina de mici dimensiuni comprima aerul inainte de a intra in turbina mare.
Ce se intampla in practica? Decizia BMW de a supraalimenta cu o turbina in plus, in loc de a suplimenta cilindreea cum a procedat Audi la A8 sau VW/Porsche la Touareg/Cayenne, este binevenita din doua puncte de vedere: pe de o parte, M550d este la fel de agil la condus ca si versiunea bi-turbo pentru ca distributia maselor nu a fost stricata de un V8 mare care sa apese mai greu pe puntea fata, iar pe de alta parte, la pornirea de pe loc, cei sase cilindri in linie reactioneaza mai rapid decat cei opt cilindri de la Audi (inainte de facelift), marturie stand acceleratia mai buna de la 0 la 100 km/h. Care este diferenta fata de versiunea bi-turbo de numai’ 313 CP? Cei 68 CP si 110 Nm in plus se simt cand accelerezi pe autostrada de la 140 km/h in sus. Acolo se arata efectele triplei supraalimentari si mai ales ale cuplului de bivol de 740 Nm, disponibil intre 2000 si 3000 rpm, M 550d demarand de parca ar pleca de pe loc. Daca comparam aici din nou cu V8-ul de la rivali, desi BMW are un punch remarcabil, cilindreea mai mare a concurentei declanseaza o forta de impingere si mai mare. |nsa cine are nevoie de atat de mult? Sprinturi de la 80 la 120 km/h in sub 3,5 secunde sunt de-a dreptul fulminante. La accelerari puternice, zgomotul produs de cele doua tevi de esapament dreptunghiulare este mai pregnant decat la versiunea bi-turbo (doar e un M, nu?) si, subiectiv, motorul bi-turbo pare a avea o plaja mai larga de turatie in zona superioara. Diferentele sunt insa mici, pentru ca transmisia automata sport cu 8 trepte, standard la M550d, mascheaza orice imperfectiune, fiind combinatia ideala pentru acest motor.
Si consumul? 6,3 l/100 km sunt o utopie. BMW nu minte’ in general foarte mult la consumul oficial, fiind in marja de eroare acceptata, dar in acest caz este imposibil sa mergi cu mai putin de 8,3 l/100 km. Sa vedem insa si reversul medaliei. E aproape la fel de imposibil sa mergi cu o masina de doua tone, tractiune integrala, cutie automata si aproape 400 CP consumand mai putin de 9 l/100 km cum reuseste M 550d. Un M5 consuma de cel putin doua ori mai mult.
Si pretul? 23.436 de euro in plus fata de 535d xDrive e prea mult, chiar daca M 550d are standard jante de 19 inci (1.316 euro la 535d xDrive), pachet M sport (5.473 euro la 535d xDrive), suspensie M sport (442 euro la 535d xDrive), cutie automata sport (210 euro la 535d xDrive), scaune sport cu reglaj electric si memorie (1.158 euro la 535d xDrive), clima pe 4 zone (495 euro la 535d xDrive) si tapiterie de piele Dakota (2.115 euro la 535d xDrive). Ramane o diferenta de peste 12.000 de euro, mult prea mare.
Date tehnice
Motor: L6, tri-turbo, cilindree 2993 cmc, putere maxima 381 CP/4000-4400 rpm, cuplu maxim 740 Nm/2000-3000 rpm. Transmisie: integrala, cutie automata sport cu 8 trepte. Dimensiuni: L/l/h 4910/1860/1454 mm, ampatament 2968 mm, masa la gol 1955 kg. Performante: 0-100 km/h 4,7 sec, viteza maxima 250 km/h, consum mediu 6,3 l/100 km, emisii CO2 165 g/km.
Pret (euro cu TVA): 85.560
Verdict
Respect BMW pentru ca a construit un diesel cu 6 cilindri in linie demn de performantele unui V8 diesel, dar cu consumul unui motor cu 6 cilindri. Plus agilitatea nealterata, tipica BMW. Insa tehnologia de top costa, iar in acest caz pretul este prea mare.