#CorsaDeLaParis – Lungul drum către Oraşul Luminilor

Doi redactori AUTO BILD şi un Opel Astra Sedan au trăit împreună aventura #CorsaDeLaParis – o călătorie până în Oraşul Luminilor, unde au descoperit, în premieră, noua generaţie a lui Opel Corsa.

CÂT DE DEPARTE ESTE PARISUL DE BUCUREŞTI? Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de mijlocul de transport pentru care optezi. Cu avionul, o cursă directă între aeroporturile Otopeni şi Charles de Gaulle durează cam 3 ore şi 15 minute.

Însă, niciun alt mijloc de transport nu îţi oferă aceeaşi senzaţie de libertate pe care o simţi atunci când pleci la drum – oricât de lung ar fi acesta – la volanul unei maşini. Dacă nu eşti presat să ajungi la destinaţie în cel mai scurt timp şi vrei să vezi toate locurile prin care treci, avionul iese din discuţie. Lucrurile se complică suplimentar atunci când ai o agendă strictă, dar ţii morţiş să mergi pe şosele până la Paris şi să descoperi tot ce e de văzut pe drum.

În acest caz, ai nevoie de o maşină suficient de puternică încât să înghită cei 2.300 km într-un ritm alert, dar şi economică, astfel încât să parcurgă distanţe mari între alimentări. În plus, ca orice maşină pentru drumuri lungi, trebuie să fie spaţioasă încât să nu te simţi ca într-o cabină telefonică după câteva ore de stat în ea, să aibă un portbagaj încăpător ca să nu călătoreşti cu bagajele pe lângă tine – sau, mai rău, în braţele pasagerilor – şi să ofere un nivel cât mai bun de confort. Evident, aceasta poate fi o descriere foarte bună a unei limuzine din clasa lux, dar câţi dintre clienţii acestor modele care depăşesc 100.000 de euro aleg să-şi conducă maşina pe o distanţă atât de mare În detrimentul avionului?

Pe de altă parte, şi o berlină de clasă compactă poate fi o alegere foarte bună pentru un road trip de câteva mii de kilometri pe drumurile Europei, mai ales dacă este echipată cu un motor diesel economic. În acest segment, cele mai echilibrate motorizări au devenit unităţile diesel de 1,6 litri, iar Opel s-a aliniat la acest trend relativ recent, cu noul motor 1.6 CDTI „Whisper diesel’ – transplantat anul acesta şi sub capota lui Astra. Compacta din Rüsselsheim este deja pe piaţă de 5 ani, beneficiind şi de un facelift În 2012, însă adoptarea unei motorizări diesel moderne schimbă radical datele din ecuaţie.

Aşa că, pentru a ne deplasa până la Salonul Auto de la Paris, am ales să traversăm Europa într-un Opel Astra Sedan 1.6 CDTI. Cu excepţia sistemului de navigaţie, modelul respectiv dispunea de toate dotările care fac viaţa la bord mai uşoară, cum ar fi farurile bi-xenon adaptive cu asistent pentru faza lungă, trenul de rulare adaptiv, asistenţa la parcare faţă-spate, cruise control cu limitator de viteză, asistenţă la plecarea din rampă, climatizare automată cu două zone, scaune faţă şi volan încălzite plus reglaj lombar cu comandă electrică. Iar cu un consum extraurban declarat de 3,6 l/100 km, rezervorul de 56 de litri promitea o autonomie sănătoasă – cel puţin în teorie.

Abia se crăpa de ziuă când noi – adică subsemnatul şi Cornel Şocariciu – ieşeam din Bucureşti cu destinaţia Viena, unde aveam să petrecem prima seară dintr-un road trip de şase zile. Cu o viteză de 130 km/h setată pe cruise control, Opelul aluneca impasibil peste neregularităţile autostrăzii A1, iar motorul torcea aproape imperceptibil graţie transmisiei etajate lung, care ţinea regimul de turaţie la puţin peste 2.000 rpm. Kilometrii se consumau fugitiv, iar opt ore mai târziu – timp în care am făcut şi o pauză În Arad – ieşeam din ţară prin punctul vamal de la Nădlac, cu un consum mediu de 5,4 l/100 km, în condiţiile în care nu am menajat deloc maşina, încercând să ne mişcăm cât mai eficient cu putinţă.

Cu toţii râvnim după infrastructura rutieră a ţărilor din Vest. Şi da, este adevărat că rulând încontinuu numai pe autostrăzi, poţi parcurge distanţe impresionante în condiţii de siguranţă. Însă autostrăzile au şi un mare dezavantaj: nu vezi şi nu simţi mare lucru prin locurile pe care le străbaţ­i. Ai mereu în faţa ochilor aceeaşi întindere de asfalt, aceleaşi parcări şi spaţii de repaus pentru TIR-uri şi acelaşi flux de maşini care trec fulgerător din celălalt sens. Nimic din emoţia pe care o simţi când traversezi Valea Oltului sau Dealul Negru, urcând şerpuitor prin munţi. Însă noi aveam o agendă strictă de respectat şi trebuia să ne deplasăm în cel mai eficient mod cu putinţă.

Lucrările de pe autostrăzile din Austria ne-au încetinit dramatic ritmul, aşa că ora se apropia de miezul nopţii când am intrat în Viena. Opelul înghiţise deja un plin de combustibil, iar după calculele noastre, urma să mai alimentăm o dată în zona graniţei dintre Germania şi Franţa.

Deşi eram presaţi de timp, a doua zi nu am putut să pornim la drum fără a face un tur rapid prin fascinanta capitală a Austriei. Palatele aristocrate, construite în stilul baroc, întinderile uriaşe de spaţii verzi (jumătate din suprafaţa Vienei fiind alocată parcurilor), catedralele şi bisericile emblematice care se găsesc în centrul oraşului, plus multe alte obiective turistice din împrejurimi oferă motive nenumărate pentru a petrece mai mult de câteva ore pe acest tărâm de poveste.

Jurându-ne că ne vom programa viitorul concediu pe aceste meleaguri, am ieşit din Viena cu destinaţia finală Paris. Teoretic, cei 1.200 km alocaţi pentru cea de-a doua zi ar fi trebuit să fie mult mai uşor de străbătut, ţinând cont că traseul era compus integral din autostrăzi. Însă zonele în reabilitare anunţate pe Google Maps încă de când am planificat road tripul aveau să se transforme într-o realitate cruntă.

Deşi intrasem în Germania şi circulam pe şosele fără limite de viteză, media afişată pe computerul de bord abia dacă depăşea 90 km/h, iar în unele zone se circula ca în oraş, la orele de vârf. Puţine au fost momentele în care Astra noastră şi-a putut dezmorţi viscerele mecanice, Însă cei 136 CP ai motorului de 1,6 litri ne-au depăşit aşteptările, împingând cele 1,5 tone ale maşinii la peste 200 km/h. Chiar şi aşa, se înnoptase demult când am trecut pe teritoriul francez, iar până la Paris mai erau peste 400 km.

Până în acest punct, cea mai impresionantă autostradă a fost cea din Ungaria. Asfaltată impecabil, cu marcaje clare şi cu un trafic moderat, şoseaua de viteză a ungurilor s-a derulat într-un ritm accelerat, dar liniştitor, permiţându-ne să traversăm rapid în ţara vecină. Însă această impresie s-a diluat rapid când am văzut cu ce se laudă francezii. E drept, taxele de tranzitare sunt destul de mari (până la Paris am scos din buzunar mai bine de 30 de euro), însă singurele momente în care am atins pedala de frână au fost când am trecut prin punctele de plată.

Astfel, am reuşit să recuperăm o parte din timpul pierdut în Germania şi să intrăm în suburbiile pariziene puţin după miezul nopţii. Parcată în faţa hotelului, Astra noastră nu a lăsat nicio clipă impresia că a făcut ceva ieşit din comun. Cei aproximativ 2.300 km au cerut, în schimb, cam 130 de litri de motorină, din care rezultă un consum mediu de 5,6 l/100 km. Singurii care au impus limitele am fost noi, care ne resimţeam vizibil după acest galop, însă Opelul părea că ar fi putut să facă faţă ritmului cerut, oricât ar fi fost necesar, cu condiţia să fie hrănit (la timp) cu motorină.