Honda CB500X a debutat pe piață în 2017, dar a primit o actualizare serioasă în ultima parte a lui 2018 pentru anul 2019. Așadar, am condus generația 2019 a motocicletei din gama adventure de la Honda.
Înainte de toate, să vă punem în temă cu subiectul acestui material: ce este CB500X și cui i s-ar potrivi la fix. Datorită faptului că are o putere de 48 CP și o cilindree de 471 cmc, Honda CB500X este potrivit și pentru motocicliștii care au permis doar pentru categoria A2. Aceasta din urmă are doar câțiva ani de la introducere și este gândită drept un pas pentru tinerii care vor ceva mai multă putere decât le este permis în cadrul categoriei A1, însă nu au încă suficientă experiență sau o vârstă suficient de înaintată pentru a fi eligibili să obțină permis de conducere și pentru categoria A.
Varianta X a lui CB500 a debutat la câțiva ani de la lansarea primelor două variante ale noii generații de CB500. Mai precis, a venit după CB500F și CB500R. Toate trei au aceeași motorizare, un bicilindru de 471 centimetri cubi, care livrează 48 de cai-putere la 8.600 de rotații pe minut și un cuplu maxim de 43 Nm la 6.500 rpm.
Fiind vorba despre o motocicletă încadrată în clasa adventure, vorbim despre o suspensie modificată, o gardă la sol mai mare decât la un CB500F sau CB500R, precum și de schimbări semnificative la carene, alte jante și de un crashbar integrat. Cel din urmă te scapă de o cheltuială serioasă dacă ‘scapi’ motocicleta la viteză mică într-o incursiune în afara drumurilor pavate.
Cui îi este adresat Honda CB500X?
Acest model de la Honda li se potrivește atât celor care au permisul categoria A2 proaspăt în buzunar și vor o motocicletă nouă care să le permită să meargă și pe teren ușor accidentat, nu doar pe șosea, cât și celor care au permisul categoria A obținut cu ani în urmă, dar nu au cumpărat până acum o motocicletă.
Având în vedere prețul său, de 6.750 de euro cu TVA inclusă, vorbim despre o motocicletă relativ accesibilă și care îți poate oferi mulți ani de călătorii fără bătăi de cap. Nu poate nimeni să garanteze acest lucru în cazul unei motociclete second-hand, indiferent de marcă. Sigur, pe aceea o cumperi la o treime din această sumă sau chiar mai ieftin de atât, dar îți spunem de pe acum că nu vei avea în mod legal faruri cu LED, sistem de injecție electronică, slipper clutch, bord digital, ABS, norma de poluare Euro 4 – standardul pentru motociclete în prezent. Nici n-am adus în discuție garanția, implicită la o motocicletă nouă și aproape exclusă în cazul unei motociclete second hand. Singura excepție vine de la puținii dealeri care se încumetă să ofere o garanție, dar aceea este diferită de ce asigură producătorul motociclului.
Cu alte cuvinte, cei 48 de cai-putere nu te vor face posesorul celui mai rapid vehicul pe două roți de pe șosea, dar nu ai nevoie de așa ceva în România și nici în altă țară. Din contră, te mai scapă de belele acest aspect și s-ar putea să stai mai multă vreme cu permisul în portofel. Și asta nu e tot, pentru că rămâi și cu mai mulți bani în portofel datorită consumului redus.
Honda anunță un consum mixt de 3,6 litri la sută în ciclul WMTC, dar noi vă spunem că lucrurile s-au stabilizat la patru litri la sută după câteva sute de kilometri, cu mai multe segmente rulate într-un regim sportiv. Rezervorul are capacitatea de 17 litri, ceea ce înseamnă că ai o autonomie generoasă asigurată.
Suspensia este confortabilă, iar janta față de 19 inchi în loc de 17 inchi face acest model mai bun la cucerit denivelările care au ajuns să ne caracterizeze drumurile. Și îl face și mai potrivit atunci când ieși de pe drumurile pavate, dar nu uita că anvelopele din dotare sunt pentru șosea, nu pentru noroi, nisip și macadam.
Înălțimea șeii este de 830 de milimetri, iar partea cea mai bună la aceasta este că este destul de îngustă. Acest lucru înseamnă că va fi ușor de încălecat pentru cei care nu stau foarte bine cu mobilitatea, precum și cei care sunt mai scunzi sau care au probleme în manevrarea motocicletelor cu șei late. Evident, se poate schimba șaua, existând deja diferite opțiuni aftermarket. Dar cea standard este suficient de confortabilă pentru plimbări de câteva ore și cu pauze ocazionale, așa cum ar trebui să fie orice drum făcut de un conducător responsabil.
Cum se simte Honda CB500X?
Motocicleta aceasta are o masă de 197 de kilograme și este mai îngustă decât frații săi mai mari de gamă. Din acest motiv, o simți ca fiind agilă și ușor de manevrat, iar gabaritul său nu te intimidează atunci când te strecori printre mașinile oprite la semafor. Ambreiajul are o manetă și un mecanism care nu necesită prea multă forță pentru a-l manevra, ceea ce înseamnă că este potrivit și pentru riderii care nu au antebrațe puternice și forță deosebită. Și mai înseamnă că nu te va obosi prea mult la o călătorie care va implica opriri și porniri repetate.
Sistemul de frânare este adecvat pentru capacitățile de accelerare ale acestui model, iar transmisia este ușor de acționat și schimbă treptele exact așa cum ar trebui. Cu minim de efort și fără ‘neînțelegeri’. Honda nu oferă cutia de viteze DCT și pentru acest model, dar o puteți găsi pe fratele mai mare, NC750X. Acela nu este cu mult mai scump decât un CB500X, dar nu este elibigil pentru cei care au permis de categoria A2 și are un gabarit ceva mai mare.
Așadar, Honda a făcut o nouă motocicletă prietenoasă și iertătoare cu utilizatorul său. Cele două aspecte sunt esențiale la începutul de drum pe două roți, fie că îl faci la 22 de ani, fie că îl faci la 35 sau chiar 40 de ani și aveai permis de ani buni. CB500X pare să fie o motocicletă de care te vei bucura mulți ani la rând fără să îi faci nimic în plus în afară de revizii și alimentare cu carburant, iar totul vine cu imaginea bună pe care și-a format-o Honda în această lume.