Volvo V60 T6 AWD – pentru familiști grăbiți

Breakul de clasă medie al suedezilor încearcă să impresioneze cu motorizarea pe benzină de 310 CP.

Tradiția Volvo vorbește despre simplitate și armonie, iar acest lucru este reflectat, în primul rând, de interiorul noilor modele din gama suedezilor. Și totuși, atunci când privim noul V60, cu greu ne putem gândi la tradiție. În cazul acesta, tradiție ar însemna breakul Volvo 240, un model căruia succesul i-a dăruit o longevitate neobișnuită, fiind produs timp de 20 de ani. Sau 850, succesorul său modern. V60 nu are însă nici aerul bonom al primului, nici designul angular al celui din urmă. Este, dimpotrivă, modern, dinamic și cu o siluetă care respiră dinamism pur. A mai rămas ceva din spiritul practic extrem al înaintașilor?

Nu este primul contact cu breakul de clasă medie al Volvo, așa că nu o să prelungim inutil suspansul: cu un volum al portbagajului care pleacă de la 529 de litri și se oprește la 1.441 de litri, noul V60 nu rescrie standardele segmentului. Este foarte apropiat din acest punct de vedere de fratele mai mare V90, dar altfel se încadrează perfect în media segmentului. Podeaua portbagajului păstrează o suprafață plană după rabatarea spătarului banchetei, iar operațiunea poate fi inițiată, foarte convenabil, printr-o apăsare a butonului din portbagaj. Ampatamentul lung, de 2872 mm, asigură un spațiu generos pentru pasagerii din spate, în special la genunchi. Spațiul la cap este oarecum limitat, în special în cazul modelelor dotate cu trapă (1.501 euro), cum a fost exemplarul nostru de test. O concesie făcută siluetei sportive.

Citește și:

ŢEPE URIAȘE cu maşini SECOND din Germania! Citeşte ca să nu plângi după BANI în arestul Poliţiei

CEA MAI TRISTĂ VESTE: Nu-l vom mai vedea vreodată pe Michael Schumacher!

Scene UIMITOARE: Operație pe inimă, pe marginea drumului pentru salvarea unui motociclist

Milioane de ŞOFERI fericiți! Se dă LEGE pentru ieftinirea benzinei! De când se aplică

Toţi ŞOFERII DE TIR trebuie să ştie: iată noul DISPOZITIV OBLIGATORIU din 15 iunie

 

În cazul nostru, nu numai silueta marchează ambițiile sportive ale lui V60. Am condus breakul de familie al suedezilor în versiunea T6 AWD, echipată cu motorul pe benzină de 310 CP. Un rival pentru Audi S4? Nu chiar. În ciuda motorizării puternice și a performanțelor dinamice corespunzătoare, V60 nu este un spirit sportiv. Aici, Volvo a rămas fidel valorilor sale tradiționale – confortul este cuvântul de ordine. Îl simți în blândețea direcției, încă de la primele mișcări ale volanului. Chiar dacă alegi modul Dynamic al selectorului Drive Mode, demultiplicarea lungă a direcției retează din plăcerea virajelor, deși algoritmii de asistare se schimbă pentru a oferi un feedback mai bun.

Unitatea pe benzină are cilindreea de 2,0 litri și folosește o turbină și un compresor mecanic pentru a scoate cei 310 CP la lumină. Combinația este una foarte inspirată, astfel că golul turbo este mascat eficient. Ocazional mai apar sincope, dar acestea se datorează transmisiei automate, care uneori are nevoie de timpi suplimentari de gândire înainte de a iniția o retrogradare. Nimic care să strice armonia lui V60, care este capabil totuși de sprinturi fulminante, cu atât mai mult, cu cât aderența este impecabilă, grație sistemului de tracțiune integrală.

Un capitol la care Volvo ar fi putut insista mai mult pe ideea de confort este cel legat de suspensie. Spre deosebire de direcție, aceasta este relativ fermă, un caracter accentuat și de roțile elegante, pe 19 inchi. Chiar și cu trenul de rulare adaptiv 4C (900 de euro) reglat pe modul Comfort, V60 resimte destul de dur denivelările mai adânci.

Verdict

V60 cu motorizarea de 310 CP este un cruiser perfect, un break de familie rapid, cu performanțe dinamice, dar fără un caracter sportiv extrovertit. Confortul este cuvântul de ordine, chiar dacă suspensia se abate ușor de la această linie.

Adaugă un comentariu