Inima îți spune Mazda 3, dar sufletul îți cere o Mazda CX-30. Să fie cea din urmă o alegere mai inspirată?
Puține sunt mașinile care arată mai valoroase decât sunt. Pe lângă aspectul exterior cu care ne-am obișnuit deja, interiorul reușește să-și depășească chiar și cu două clase competitorii.
Mazda CX-30 este, în esență, o Mazda 3 cu garda la sol mărită și cu mai multe elemente de design care sugerează faptul că este un crossover. Dar nu este doar atât. Spațiul pe locurile din spate a crescut, iar portbagajul are un volum mai mare cu circa 100 de litri. Toate bune și frumoase.
Poziția la volan este în continuare joasă și sportivă, așa cum ne place. Totuși, există șanse să nu fie chiar ideală pentru cei care au impresia că și-au cumpărat un SUV adevărat. Nu este cazul aici.
Autoturismul de test era echipat cu motorizarea de bază, și anume propulsorul de doi litri aspirat pe benzină cu 122 CP. Chiar dacă pare arhaic în comparație directă cu concurența, trebuie să știți că se mișcă neașteptat de bine în combinație cu transmisia manuală cu șase trepte.
Însă, trebuie să cunoașteți exact în ce treaptă trebuie să vă aflați pentru a utiliza eficient resursele motorului. Setările suspensiei permit un nivel deosebit de confort chiar și cu jantele de 18 inchi, dar și o posibilă joacă în virajele strânse.
Direcția oferă feedback suficient și contribuie la starea de bine a șoferului. Insonorizarea habitaclului este extrem de bună, iar sistemele active de siguranță funcționează fără cusur. Așadar, în condițiile unui preț similar de achiziție, trebuie să ne ascultăm sufletul si să alegem Mazda CX-30.
Prima impresie
Calitatea fabricației și alegerea materialelor disponibile la interior ne impresionează profund. Garda la sol putea fi mai mare.
Date tehnice
Motor L4 – Cilindree 1998 cmc – Putere 122 CP la 6000 rpm – Cuplu maxim 213 Nm la 4000 rpm – Transmisie tracțiune față/cutie manuală cu șase trepte – L/l/h 4395/1795/1540 mm – Portbagaj 430-1.406 l – 0–100 km/h 10,6 s – Viteză maximă 186 km/h – Masă proprie 1.320 kg – Consum 5,1 l/100 km –Emisii 116 g/km – Preț de la 21.690 de euro
Verdict
Japonezii s-au pus serios pe treabă. Au obținut un crossover excelent derivat din Mazda 3, care a reușit să-i elimine toate dezavantajele. CX-30 este suficient de spațios, foarte confortabil, iar motorizarea de bază face față cu brio provocărilor din trafic.