Faceliftul lui Ford Focus ST aduce o îmbunătățire a dinamicii, dar și o versiune diesel foarte potentă. Întrebarea eternă „diesel sau benzină? se naște acum și la ST. Iată părerea noastră.
Anul trecut, la Festivalul Vitezei de la Goodwood am putut vedea, în premieră, versiunea cu facelift a lui Ford Focus ST. Dacă atunci nu am putut să-l conducem, acum am zburat până în Spania pentru primele impresii despre hothatch-ul celor de la Ford. Chiar înainte de a avea primul contact cu cel mai puternic Focus al momentului știam că faceliftul va aduce o schimbare majoră în ecuația lui ST. Pentru prima dată în istoria sa, Focus ST va fi disponibil cu o motorizare diesel, pe lângă cea pe benzină, cu care ne-am obișnuit până acum. Ford afirmă că piața este acum pregătită pentru un astfel de model, iar noul propulsor 2.0 TDCI poate face față cerințelor de performanță pentru un hothatch compact. Dar să trecem la treabă.
În primul rând, noua versiune adoptă un design mai agresiv și mai puternic, pus în evidență de elementele de caroserie. Capota, farurile, pragurile, difuzorul și spoilerul spate sunt redesenate pentru o mai bună aerodinamică, iar opțional există noi jante de 19 inchi, care pun în valoare natura sportivă a modelului. Interiorul integrează noul sistem multimedia SYNC 2 cu ecran tactil de 8 inchi și deja cunoscutele elemente specifice ST, între care amintim de scaunele Recaro, care oferă un excelent suport lateral.
Din punct de vedere dinamic, inginerii Ford au căutat să ofere un echilibru perfect, un hothatch capabil să treacă atât testul unui circuit, dar și cel al unui oraș aglomerat. Focus ST nu caută să atingă extremele, ci mai degrabă caută să satisfacă orice fel de șofer, dar la stardarde de performanțe foarte înalte. Pentru obținerea acestui deziderat, Ford Focus ST beneficiază acum de arcuri și amortizoare complet noi, de o mai bună rigiditate a elementelor structurale importante și de o recalibrare a direcției și a sistemelor active de asistență. În plus, opțional se poate comanda un sistem de frânare mai performant, cu discuri de 335 mm (standard, de 320 mm).
Ford Focus ST – motorizări
Prima versiune testată a fost cea cu propulsorul 2.0 EcoBoost pe benzină. Pe scurt, acesta este pur și simplu superb. Este unul dintre cele mai bune motoare de 2,0 litri de pe piață, iar asta include rafinamentul, modul cum dezvoltă puterea și performanța pură. Cei 250 CP sunt excelent puși în valoare de cuplul de 360 Nm, disponibil pe o plajă de turații extrem de generoasă, de la 2000-4500 rpm. Răspunsul este rapid, puterea dezvoltată progresiv, iar accelerațiile și reprizele impresionează foarte plăcut. Cu adevărat superb. Acesta este Focusul ST creat pentru performanță.
Dar oferta de motorizări disponibile pentru ST nu se termină aici. De acum, hothatch-ul celor de la Ford poate fi echipat cu un propulsor diesel sub capotă. Acesta are o cilindree de 2,0 litri, are o singură turbină și produce 185 CP și 400 Nm. Pentru obținerea acestor performanțe, propulsorul a fost optimizat pentru ST, are o admisie schimbată și o evacuare dezvoltată special. Astfel, el este foarte vivace și impresionează cu reprizele rapide, în special cele din treptele a treia și a patra. Puterea este dezvoltată uniform pe plaja de turații, iar suflul nu dispare nici chiar peste 4500 rpm. Deși este un model destinat performanței, ST diesel are un atu special, și anume consumul, care rămâne la valori reduse, indiferent de stilul de mers.
În ceea ce privește dinamica, ST impresionează cu ambele versiuni. Trenul de rulare este foarte bine echilibrat, permite un nivel de tracțiune ridicat și oferă un comportament neutru la limită, doar cu o ușoară tentă de subvirare atunci când se exagerează în viraje. Direcția este extrem de bine calibrată, precisă și te ajută pentru a simți și controla reacțiile punții față. Totuși, din cauza cuplului motor mare există influențe în direcție la accelerațiile puternice.
După facelift, Ford Focus ST este mai echilibrat și rămâne unul dintre hothatch-urile care oferă foarte multă plăcere în conducere, indiferent că vorbim de versiunea diesel sau benzină.
Verdict
Cu noua versiune diesel, Ford speră să atragă 40% din clienți, dar modelul cu motorul EcoBoost sub capotă rămâne un veritabil purist, foarte provocator, care pune șoferul pe primul plan și care îți poate aduce un zâmbet pe față la fiecare viraj.