VW Passat Alltrack 2.0 TDI: Un break cu atitudine de SUV

Lansat la sfârșitul anului trecut, VW Passat Alltrack se simte ca acasă pe drumurile noastre deja deteriorate după topirea zăpezii. Primul test drive cu motorizarea TDI de 190 CP.

Mimetismul batesian nu este comun doar în natură, unde o specie inofensivă copiază caracteristicile alteia mult mai periculoase, pentru a ține prădătorii departe, ci și în industria auto. Popularitatea SUV-urilor a dus la înmulțirea modelelor care arată ca un SUV sau care doar împrumută unele dintre calitățile acestora. În acest trend se înscrie și noul VW Passat Alltrack, un break de familie care s-a înarmat cu unele caracteristici de SUV – gardă la sol mărită, tracțiune integrală și aspect ranforsat – pentru a atrage clientela din zona pasionaților de aventură.

Passat a avut o versiune cu tracțiune integrală – pe atunci numindu-se „syncro – încă de la a doua generație, dar primul Passat Alltrack a fost prezentat abia în octombrie 2011, la Salonul Auto de la Tokio. Față de un Passat B7 4Motion, acesta aducea o gardă la sol mărită și un program de conducere dedicat „Off-road. Aceeași rețetă a fost păstrată și pentru a opta generație, care are o gardă la sol mai mare (174 mm, față de 165 mm la generația anterioară și cu 27,5 mm mai mult decât un Passat standard). Passat Alltrack nu doar arată pus pe treabă, ci este și bine pregătit pentru asta, având motorizări puternice (între 150 CP și 240 CP), un program de conducere off-road foarte competent și o capacitate de tractare de până la 2200 kg.

VW Passat Alltrack

Pentru primul test drive în România am avut la dispoziție motorizarea diesel de 2,0 litri/190 CP, aceasta fiind ajutată de cutia de viteze cu dublu ambreiaj cu șase trepte, standard în cazul acestei motorizări. Ușor rugos, timbrul motorului se potrivește foarte bine cu caracterul „heavy-duty al lui Passat Alltrack. Unitatea TDI trage viguros pe o plajă largă de turații, chiar dacă transmisia DSG are, în mod natural, o plăcere sadică de a-l menține la turații scăzute, sub 1.500 rpm. Chiar și la o apăsare mai energică a accelerației, aceasta este foarte încăpățânată și nu retrogradează decât cu mari insistențe, atunci când aproape ți-ai pierdut orice speranță. Abia în modul Sport al cutiei DSG, plăcerea conducerii trece în prim-plan, vibrațiile motorului se reduc semnificativ, iar răspunsul la apăsarea pedalei de accelerație este unul prompt. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 8,0 secunde, o valoare respectabilă pentru o mașină de aproape două tone, iar viteza maximă este de 220 km/h. VW promite un consum mixt de 5,1 l/100 km, cu toate că, în practică, valorile sunt cu circa doi litri mai mari.

Trenul de rulare standard este relativ rigid, în parte și datorită suspensiei adaptate condițiilor dificile de rulare în teren accidentat. Trecerea peste denivelări se face fără probleme, cu toate că succesiunea rapidă de denivelări este amortizată deficitar. Programul de rulare Off-road, selectabil de la butonul de pe consola centrală, asigură asistență la coborârea pantelor, modificarea caracteristicilor sistemului ABS pentru îmbunătățirea frânării pe drumuri neasfaltate și o desensibilizare a pedalei de accelerație, care permite un control mai bun în off-road.

Verdict
Passat Alltrack ar trebui să fie un hit pentru familiștii cărora le plac excursiile pe drumuri de munte, având multe din calitățile unui SUV. Problema lui: un Touareg cu motor V6 de 3,0 litri este foarte apropiat ca preț.

VW Passat Alltrack

Adaugă un comentariu