Mai mulți pasionați Mercedes au modificat complet un model S600. Mașina are acum 860 de CP și este o adevărată „bestie” pe patru roți.
După modificări, automobilul se bucură de o motorizare V12 de 6.000 cmc care are o putere maximă de 860 CP, cu peste 400 de CP mai mult decât avea mașina din fabrică.
Modelul transformat de S600 este capabil să atingă o repriză de la 100 la 200 km/h în doar 6 secunde. Mașina a fost echipată și cu o cutie de viteză automată, iar pe pistă face furori.
Un filmuleț cu performanțele mașinii a fost postat pe YouTube și a adunat aproape 3 milioane de vizualizări.